Share
Șapte filme nominalizate pentru finala Festivalului Național „Ethnologica Film Fest” din Baia Mare

Șapte filme nominalizate pentru finala Festivalului Național „Ethnologica Film Fest” din Baia Mare

În perioada 6-7 octombrie va avea loc a treia ediție a Festivalului Național „Ethnologica Film Fest”, eveniment organizat de către Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș (manager Lucian Iluț), în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș și Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord Baia Mare.

Cele șapte filme nominalizate pentru finală, sunt următoarele:

1. Taina pieptarului (Irina Apan);
2. Coborârea oilor din Munții Retezat (Ovidiu Bob);
3. Brâncuși, esențe concrete (Valeriu Ciurea);
4. Țesutul-meșteșugul care a învins timpul (Alexandrina Dediu);
5. Ceterașii din Maramureș (Daniel Radu Pop);
6. Rădăcini și aripi (Andrei Cosmin Rotaru);
7. Meșterii olari din Târnăvița (Sorin Sabău).

„Selecția filmelor a fost una curajoasă, onestă și vizual tulburătoare.

Așadar, vă așteptăm cu drag pe toți aceia care aveți filmul etnografic în sânge, să pășiți cu încredere în lumea fascinantă a antropologiei audio-vizualului, să ne bucurăm împreună de arta cinematografică și să creăm simfonia toamnei, prin sunet, culoare, mesaje, tradiții, obiceiuri, ritualuri, în „Aula magna” a Centrului Universitar Nord, str. Victor Babeș, nr. 62 A!

Felicitări finaliștilor!”, transmit reprezentanții Centrului Culturii Tradiționale Maramureș.

Foto arhivă


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.





Lasă un comentariu