La 16 noiembrie 1972, UNESCO adopta la Paris Convenția privind protecția patrimoniului mondial, cultural și natural, document care avea să deschidă drumul recunoașterii internaționale a celor opt biserici de lemn din Maramureș, înscrise pe prestigioasa listă în 1999, dar a căror conservare rămâne o responsabilitate permanentă, cu atât mai importantă după incendiul care a devastat, în vara acestui an, un alt monument istoric al județului.
Există locuri a căror valoare depășește de mult granițele comunităților în care au fost create, pentru că în arhitectura, în obiectele și în expresia lor artistică se păstrează mărturii despre felul în care oamenii au înțeles lumea și au încercat să transmită generațiilor următoare ceea ce considerau esențial. Din această categorie fac parte și bisericile de lemn ale Maramureșului, ridicate de meșteri care au transformat un material obișnuit al regiunii într-o arhitectură de o remarcabilă originalitate, îmbinând priceperea tehnică, simțul proporțiilor și tradițiile spirituale ale comunităților din care proveneau.
La 16 noiembrie 1972, în cadrul celei de-a XVII-a sesiuni a Conferinței Generale UNESCO, desfășurată la Paris, era adoptată Convenția privind protecția patrimoniului mondial, cultural și natural, unul dintre cele mai importante documente internaționale dedicate conservării valorilor istorice și naturale ale umanității. Prin acest act, comunitatea internațională recunoștea că anumite monumente și peisaje posedă o valoare care depășește interesul unui singur stat și că dispariția lor reprezintă o pierdere pentru întreaga omenire, stabilind totodată un mecanism de cooperare menit să sprijine protejarea acestor bunuri.

Exemplarul original al Convenției, semnat de președintele de atunci al Conferinței Generale, domnul Toru Haguiwara, și de directorul general, domnul René Maheu – Arhivele UNESCO
Pentru Maramureș, consecințele acestei hotărâri aveau să devină vizibile în 1999, când opt biserici de lemn au fost înscrise pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, în urma unei evaluări care a evidențiat originalitatea arhitecturii lor, calitatea excepțională a execuției și întâlnirea dintre tradițiile locale de construcție, influențele gotice și expresia artistică a lumii ortodoxe. Monumentele selectate au fost bisericile din Bârsana, Budești-Josani, Desești, Ieud-Deal, Poienile Izei, Plopiș, Rogoz și Șurdești, reprezentând nu numai Maramureșul istoric, ci și tradițiile arhitecturale ale Chioarului și Țării Lăpușului.
Alegerea lor nu s-a datorat exclusiv vechimii sau siluetelor spectaculoase ale turnurilor, ci și diversității soluțiilor constructive, rafinamentului îmbinărilor din lemn și valorii picturii interioare. De la monumentalitatea bisericii din Șurdești și echilibrul arhitectural al celei din Plopiș până la bogăția ornamentelor de la Rogoz și ansamblurile picturale păstrate la Desești și Poienile Izei, fiecare monument exprimă o variantă distinctă a unei tradiții care a evoluat de-a lungul mai multor secole. Această diversitate este importantă, deoarece înscrierea UNESCO privește un ansamblu de opt monumente, nu o singură biserică și nici totalitatea lăcașurilor istorice de lemn ale județului.
Dincolo de valoarea arhitecturală, aceste construcții păstrează o parte importantă a istoriei artei românești. Picturile murale, iconostasele și elementele sculptate oferă informații despre gustul artistic al epocilor în care au fost realizate, despre circulația meșterilor și a modelelor iconografice, dar și despre felul în care comunitățile rurale au participat la dezvoltarea unei culturi vizuale proprii. Studiile dedicate monumentelor, inclusiv cercetările istoricului de artă Marius Porumb, au evidențiat tocmai această valoare artistică, insuficient cunoscută în raport cu popularitatea imaginilor turistice ale bisericilor.
Recunoașterea internațională nu înlătură însă vulnerabilitățile unui patrimoniu realizat în mare parte din lemn, material expus permanent acțiunii umidității, degradării biologice, intemperiilor și, mai ales, incendiilor. Conservarea unor asemenea monumente presupune supraveghere, întreținere atentă, intervenții realizate de specialiști și măsuri de prevenire adaptate particularităților fiecărei construcții, întrucât înlocuirea necontrolată a unor elemente istorice poate afecta tocmai autenticitatea care justifică valoarea lor universală.
O demonstrație dureroasă a acestei fragilități a venit la 3 iulie 2026, când biserica de lemn „Sfântul Proroc Ilie” din satul Posta, monument istoric ridicat în 1675, a fost devastată de un incendiu. Potrivit informațiilor comunicate ulterior de Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului, cauza probabilă a fost o descărcare electrică atmosferică, iar pierderile suferite de monument au fost deosebit de grave. Biserica din Posta nu făcea parte dintre cele opt monumente înscrise în patrimoniul mondial, însă tragedia a demonstrat că valoarea istorică și protecția legală nu sunt suficiente pentru a împiedica dispariția unui edificiu atunci când se produce un asemenea dezastru.
În acest context, aniversarea Convenției UNESCO capătă pentru Maramureș o semnificație care depășește evocarea unui document istoric. Potrivit datelor prezentate de Instituția Prefectului în iulie 2026, județul nostru are inventariate 98 de biserici vechi din lemn, dintre care 97 figurează în Lista Monumentelor Istorice, ceea ce înseamnă că responsabilitatea conservării nu se limitează la cele opt edificii recunoscute internațional. Fiecare dintre aceste construcții reprezintă o mărturie a trecutului și o parte a identității comunității care a păstrat-o, iar pierderea sa nu poate fi compensată integral prin fotografii, reproduceri sau reconstrucții.
La 54 de ani de la adoptarea Convenției privind patrimoniul mondial și la 27 de ani de la înscrierea bisericilor maramureșene pe lista UNESCO, întrebarea esențială privește felul în care această recunoaștere este transformată într-o protecție reală. Prestigiul internațional reprezintă o formă de recunoaștere a valorii, dar conservarea patrimoniului depinde de decizii administrative, resurse financiare, competență profesională și responsabilitatea celor care au aceste monumente în grijă.
Vasile Petrovan
Citește și:











