Micii fotbaliști ai CSO Bradul Vișeu de Sus, pe podium la turneul „Cupa Petrolium”- ediția a III-a, desfășurat în județul Bistrița-Năsăud - 1 oră în urmă
Procesul lui Călin Georgescu începe oficial - 1 oră în urmă
A doua ediție a titlurilor de stat Tezaur din 2026 vine cu dobânzi de până la 7% - 2 ore în urmă
Cursurile de programare „Code Kids” desfășurate la Biblioteca Orășenească Tăuții Măgherăuș s-au finalizat cu succes pentru grupa de elevi „RoboWin24” - 2 ore în urmă
Weekend plin de șah și rezultate impresionante pentru Academia de Șah Maremureș - 3 ore în urmă
Peste 100 de tineri maramureșeni înscriși la cursurile de aviație au început pregătirea teoretică - 3 ore în urmă
Restricții de circulație pe podul din Rogoz, de pe DJ 171C - 5 ore în urmă
Primăria Desești caută soluții suplimentare pentru alimentarea cu apă a comunei - 5 ore în urmă
„Sântionul de Primăvară” la Tăuții-Măgherăuș: Tradiție, povești și mărțișoare - 6 ore în urmă
A apărut primul număr din 2026 al revistei de cultură „Nord Literar” - 6 ore în urmă
Zi specială în Parohia Sighet – Câmpu Negru; PS Timotei s-a aflat în mijlocul credincioșilor (FOTO)
În duminica a V-a după Sfintele Paști, a Samarinencii, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, a binecuvântat noua pictură la biserica cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Sighetu Marmației – Câmpu Negru, apoi a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Între părinții slujitori care au participat la acest eveniment amintim pe Pr. Vasile Aurel Pop, protopopul Sighetului, Pr. Gheorghe Ulici, secretar protopopesc, Pr. Conf. Univ. Dr. Adrian Gheorghe Paul, de la Domeniul de Teologie „Justinian Arhiepiscopul” din cadrul Centrului Universitar „Nord” Baia Mare, Protos. Mihail Bud, starețul Mănăstirii Budești, Protos. Nifon Neamciuc, starețul Mănăstirii Strâmtura, Protos. Ioil Nicoară, starețul Mănăstiri Dealul Mare, Pr. Daniel Pop, paroh în Plopiș, Pr. Ștefan Codrea, parohul bisericii „Sfântul Gheorghe” din Sighetu Marmației, Pr. Gheorghe Bogdan Bele, paroh în Strâmtura, Pr. Ioan Pop, paroh în Petrova, Pr. Ștefan Ardelean, paroh în Vișeu de Mijloc, Pr. Mădălin Bontoș, parohul credincioșilor, Arhid. Dumitru Botiș, inspector social eparhial, Arhid. Gherasim Nap, alături de alți părinți din parohiile învecinate.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Cvartetul „Angelos”. La momentul Chinonicului a cântat Alexandra Bodea, elevă la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Baia Mare, membră a ATOCEM și al Corului de copii si tineri „Gaudium”, cu o voce deosebită, și un grup de copii coordonați de către prof. Gheorghe Tăut.
La final, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a hirotesit pe părintele paroh întru iconom, cu dreptul de a purta brâul roșu.
După Sfânta Liturghie Preasfinția Sa a conferit mai multe distincţii și anume: Ordinul Omagial „Preot Nicolae Gherman”, primarului Vasile Moldovan și contabilului Iulian Pop; viceprimarului Daniela Onița Ivașcu și lui Liviu Dunca – Medalia Omagială „Preot Nicolae Gherman”. Diploma Omagială a Anului 2021 a fost conferită arhitectului Dorel Cordoș.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh a mulțumit ierarhului pentru prezență iar în semn de recunoștință, a dăruit Preasfinției Sale o bederniță brodată cu chipul Sfinților Împărați Constantin și Elena și un coș cu flori, informează Arhid. Adrian Dobreanu, Responsabil Comunicații Media-online.


















