Share
Slujire arhierească la Parohia Ortodoxă Ieud

Slujire arhierească la Parohia Ortodoxă Ieud

Azi, 29 martie, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhiereasc pe Altarul de Vară al bisericii „Buna Vestire” din Ieud, cu ocazia hramului, și a rostit cuvânt de învățătură în fața unei foarte mari mulțimi de credincioși.

„Am revenit în Parohia Ieud centru ca să cinstim sărbătoarea hramului după Praznicul Bunei Vestiri. Deci după 25 martie cinstim hramul acestei Sfinte biserici monumentale, biserică de zid, care a fost construită în timpul comunismului, prin anii ’77, ’85, ’86, și a fost sfințită atunci de către Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Teofil, împreună cu Preasfințitul Justinian.

Comunitatea din Ieud este una foarte numeroasă, are peste 4.000 de suflete, peste 4.000 de locuitori, în marea majoritate români, covârșitor majoritar ortodocși, iar după 1990 am mai făcut două parohii. Parohia cea mai numeroasă este aceasta din centru, numără peste 2.000 de suflete, și celelalte, Ieud Plopșori și Ieudișor sunt mai mici, dar s-au construit încă două biserici, plus o mănăstire, deci comunitatea este foarte vie și a fost păstorită după ’90 de părintele Alexandru Brici, care a contribuit foarte mult la organizarea pastoral-misionară și administrativ-canonică a parohiei și la ctitorirea mănăstirii.

În ultimii ani a venit părintele Dinu Horațiu Brici, fiul Părintelui Alexandru Brici, care, sub îndrumarea noastră, a reorganizat Sfântul Altar al Bisericii și am sfințit Altarul Bisericii și lucrările de înnoire ale noului așezământ, împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, în 2019. Acum venim și slujim în mijlocul credincioșilor de fiecare dată de hram și le facem bucurie, pentru că s-a făcut o tradiție importantă. Încă de dinainte de ’90, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Justinian venea în fiecare an la Ieud, comunitatea fiind foarte numeroasă, așa cum am spus, și credincioși foarte vii, foarte buni mărturisitori, adevărați mărturisitori, și au o evlavie deosebită și o tradiție pe care o păstrează.

E cunoscut corul copiilor de aici, corul fetelor din Ieud, pe care l-a înființat Părintele Dinu Brici, care este de o frumusețe aparte, prin portul lor specific al localității. Ne bucurăm că a fost pictată și icoana hramului, unde întotdeauna ne închinăm înainte de începerea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii. Și iată-ne din nou în sărbătoare. Bisericii, atunci când am sfințit Altarul, i-am dat și al doilea hram, la dorința părintelui Dinu Horațiu Brici, și anume pe Sfântul Nectarie Taumaturgul sau vindecătorul de cancer, făcătorul de minuni. Și atunci Dumnezeu i-a trimis un dar și părintelui: la 18 ani de la căsătorie a primit în dar un copil. Este un miracol și acesta și a fost legat de sfințirea bisericii și de Sfântul nou ocrotitor dăruit.

Dăm slavă lui Dumnezeu pentru frumusețea zilei de astăzi, chiar dacă este înnorat, ne-am putut ruga, dar credincioșii din Maramureș nu sunt doar credincioși sau creștini de vreme bună, sunt creștini de orice vreme sau de toată vremea, și de iarnă, și de vară, și de arșiță, și de frig. Ei întotdeauna iubesc și cercetează biserica și nu lipsesc de la biserica în duminici și sărbători și, mai cu seamă, la evenimentele mari. Slavă lui Dumnezeu pentru toate”.

Sfânta Liturghie Arhierească

Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a slujit în fruntea unui numeros sobor, din care au făcut parte, printre alții Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic și misionar, Arhim. Teofil Pop, starețul Mănăstirii Moisei, Pr. Dinu Horațiu Brici, protopopul Vișeului și paroh, Protos. Ambrozie Piticari, duhovnicul Mănăstirii Pietroasa Borșa, Protos. Iosif Petra, starețul Mănăstirii Dragomirești, Pr. Călin Vlad, secretarul protopopesc, Pr. Gavriș Vancea, din Săliștea de Sus, Pr. Dumitru Iuga, din Săcel I, Pr. Daniel Magdău din Șieu Centru, și alți preoți invitați, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, consilier eparhial cultural, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, consilier eparhial pentru administrarea Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” Baia Mare, Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, dirijat de Denis Damaschin Sulițanu, manager Diac. Dănuț Silviu Pop, iar la priceasnă au cântat corul de fete al parohiei și corul credincioaselor, alt cor frumos și tradițional.

Primirea Ierarhului a fost făcută de către domnul Nicolae Traian David, primarul comunei Ieud și membru în Adunarea Eparhială. Alături de el s-au aflat alți oaspeți invitați, primari și parlamentari.

Cuvântul de învățătură

Un bogat cuvânt de învățătură a rostit Preasfințitul Părinte Episcop Iustin, pornind de la Evanghelia duminicii despre patimile Mântuitorului și cererea fiilor lui Zevedeu.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, părintele paroh Dinu Horațiu Brici i-a oferit în dar Preasfinției Sale o icoană cu chipul Sfintei Maria Brâncoveanu și un aranjament floral, informează Andrei Fărcaș – redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”.

Foto: Arhid. Vasile Pop – consilier eparhial pentru protocol


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu