Înainte de a deveni un select și pitoresc cartier al Băii Mari, Valea Borcutului a fost o așezare de sine stătătoare, ai cărei locuitori aveau activități preponderent miniere. Pentru folosința harnicilor oameni de aici, între anii 1903-1904 – după alții în anul 1907 – fostul proprietar al minelor de aur, Alexiu Pocol, împreună cu soția sa Maria, finanțează construirea unei capele, care va deveni, ulterior, biserică parohială.
În timp, localitatea s-a dezvoltat, s-a „lipit” de oraș, întinzându-se, în prezent, pe mai bine de cinci kilometri. Frumoasa biserică veche, de pe deal, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, a devenit, treptat, neîncăpătoare, și tot mai îndepărtată de noile locuințe construite în zonă. De aceea, în anul 1999, s-a hotărât înființarea unei noi parohii, respectiv construirea unei noi biserici, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, piatra de temelie a noului lăcaș de cult fiind pusă la data de 9 septembrie 2001.
Vrednicul de pomenire Pr. Augustin Onea, ctitorul acestei biserici, împreună cu cele două sute de familii arondate noii parohii, au purces, nu fără greutăți, la zidirea unui lăcaș cu un specific aparte, în stil de cruce greacă înscrisă, proiect al domnului arhitect Constantin Pena. Din 3 martie 2019, coordonarea zidirii i-a revenit părintelui Virgil Jicărean, noul paroh, care, prin funcția pe care o ocupă în cadrul Centrului Eparhial – aceea de consilier pentru patrimoniu sacru și pictură bisericească – oferă și expertiza pentru prezentele și viitoarele lucrări.
Duminică, 25 octombrie 2020, în preziua hramului, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul credincioșilor de aici. Din alesul sobor au făcut parte Arhim. Dr. Casian Filip, consilier eparhial, Pr. Adrian Mihali, consilier eparhial, Pr. Andrei Pop, inspector eparhial, Pr. Indrei Buda, de la Biserica „Sfântul Apostol Andrei” Baia Mare, Pr. Prof. Dr. Claudiu Pop, de la Parohia Groși, profesor la Seminarul Teologic Liceal „Sfântul Iosif Mărturisitorul” Baia Mare, Pr. militar Daniel Achim, de la capela Inspectoratului Județean de Jandarmi Maramureș, Pr. Călin Iosip, de la Biserica „Buna Vestire” Baia Mare, Pr. Ciprian Gligan, de la Parohia Berința, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial, Arhid. Ionuț Todorca, consilier eparhial, Arhid. Vlad Verdeș, inspector eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”.
La momentul rânduit, Preasfințitul Părinte Iustin a înălțat rugăciune pentru odihna sufletului părintelui-ctitor Augustin Onea, precum și pentru ostașii țării, cu ocazia Zilei Armatei Române. Cântările Sfintei Liturghii, precum și cele două minunate pricesne, au fost interpretate, cu mult suflet, de entuziastul cor al parohiei, sub conducerea doamnei profesor Raluca Gligan.
În Duminica a XXIII-a după Rusalii, tâlcuind textul de la Sfântul Evanghelist Luca (8, 27-39), Preasfințitul Părinte Iustin le-a vorbit credincioșilor despre înțelesurile profunde ale minunii vindecării demonizatului din ținutul gherghesenilor. Unele evanghelii se repetă în cursul unui an, îndeosebi în cazul acelora de la Evangheliștii sinoptici. Astfel, această pericopă mai este citită și în Duminica a V-a după Rusalii, textul fiind luat atunci din Evanghelia după Matei. Căci autorii biblici nu se contrazic, ci se completează, spre folosul nostru duhovnicesc. Ținuturile gadarenilor și ale gherghesenilor erau învecinate, în Decapole. De multe ori, pentru identificarea zonei, este amintită doar Gadara, cea mai importantă cetate a regiunii, pe malul sud-estic al Ghenizaretului, peste mare de Capernaum. În textul său, Matei vorbește despre doi demonizați; Luca și Marcu vorbesc doar despre unul. Probabil l-au reținut pe cel mai grav bolnav, despre care și relatează că se manifesta atât de cumplit, încât rupea și lanțurile cu care era legat.
Mântuitorul traversează o mare pentru a salva un om. Ne arată astfel că nici o mare nu e prea mare și prea învolburată – căci în contextul lucanic se relatase, anterior, și despre minunea potolirii furtunii – pentru a ne opri de la salvarea unui suflet. Ajuns în fața demonizatului, Mântuitorul întreabă: „Care-ți este numele?” Și primește un răspuns zguduitor: „Legiune”. „Ce poate să însemne acea mulțime a demonilor intrați în acel om? Ce înseamnă, cu adevărat, asta? Că un om, o ființă omenească, poate să adune în trupul lui, în mintea lui, nenumărate duhuri întunecate și chinuitoare; duhuri necurate. Poate să le adune pe parcursul unei vieți mai lungi sau mai scurte, atunci când acea viață este trăită departe de Dumnezeu. Toți acei demoni se adunaseră în acea ființă și o chinuiau, pentru că găsiseră locul gol; găsiseră o inimă fără Dumnezeu.” Apoi, Mântuitorul a întrebat despre nume nu pentru că nu-l știa – căci era Fiul lui Dumnezeu – ci pentru ca Apostolii și ceilalți care erau de față să audă, să vadă și să realizeze ce forță extraordinară poate să aibă o persoană umană, un om; și cât ține Dumnezeu la el. O legiune de demoni nu a putut să-l piardă pe acel chinuit, cu toate că a distrus două mii de porci într-o clipită. Ce forță are omul dacă se îndreptă spre Dumnezeu, dacă se întoarce spre El!
„De ce ai venit înainte de vreme?”… Aveau de gând să-l distrugă, să-l arunce în disperare, să-l facă să se sinucidă, să își pună capăt zilelor. Asta fac demonii când pun stăpânire pe un om. În termeni moderni, se vorbește despre depresie. Dar depresia este, finalmente, despărțire de Dumnezeu.
Însă un suflet de om prețuiește mai mult decât cerul și pământul. Cel demonizat a fost vindecat și s-a așezat la picioarele Tămăduitorului. Dar locuitorii Gadarei nu s-au minunat… S-au supărat, întristându-i paguba porcilor azvârliți în mare. Și L-au rugat pe Hristos să plece. „Ce gest necugetat au făcut: să-L alungi pe Dumnezeu din ținutul tău! Din casa ta, din familia ta, din viața ta, din comunitatea ta. Mare eroare!… Dar Mântuitorul le-a lăsat un mărturisitor, un apostol: tocmai pe cel vindecat. Care va rămâne între ei – deși dorise să-L urmeze – și le va vorbi prin vindecarea sa, prin sănătatea sa, prin normalitatea sa. Ca să-i facă să se trezească, să se rușineze și să se întoarcă la Dumnezeu.”
Așa trebuie să fim și noi. „Fiecare credincios trebuie să fie un mărturisitor și un apostol. Căci fiecăruia dintre noi îi sunt adresate cuvintele «Întoarce-te în casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu». Pentru că, altfel, lumea nu se vindecă de nepăsare, nu se vindecă de necredință, nu se luminează, nu se întoarce”.
La final, părintele paroh Virgil Jicărean i-a mulțumit Preasfinției Sale pentru împreună-slujire, pentru părinteasca grijă și, mai ales, pentru cuvântul și atitudinea pline de demnitate, pline, deopotrivă, de forța și căldura omului și păstorului adevărat, în aceste vremuri care ne încearcă.
O zi de hram ca o tămăduire sufletească, în biserica Izvorâtorului de Mir, de pe valea unui izvor de trupești tămăduiri.
C.B. Roatiş
