Prognoza meteo Maramureș, marți 3 februarie 2026 - 1 oră în urmă
A fost hramul de iarnă al Mănăstirii Moisei - 12 ore în urmă
„Vino și vezi”, la Colonia Pictorilor - 12 ore în urmă
Maia Sandu a fost nominalizată pentru Premiul Nobel pentru Pace 2026 - 12 ore în urmă
CS Minaur încearcă să-și întărească apărarea cu un fundaș de 18 ani - 13 ore în urmă
Hollósy Simon (1857–1918), părintele fondator al Școlii băimărene de pictură - 14 ore în urmă
Trei nominalizări pentru “Tricolorul lunii ianuarie” - 14 ore în urmă
„Easy Step Aerobic”: ateliere de aerobic pentru copii la Centrul Cultural START din Târgu Lăpuș - 15 ore în urmă
Proiectul „Fast Heroes”: prima activitate a reunit școlarii de la Liceul Tehnologic „Traian Vuia” Tăuții Măgherăuș la Biblioteca Orășenească Tăuții Măgherăuș - 15 ore în urmă
Calendarul colectării deșeurilor textile în Baia Mare - 16 ore în urmă
Pr. Adrian Dobreanu: 1 ianuarie, întreită sărbătoare la început de an
În fiecare an, la data de 1 ianuarie se face pomenirea a trei evenimente importante: praznicul Tăierii împrejur a Domnului, cinstirea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare și Anul Nou.
Primul eveniment și cel mai important – praznic împărătesc – este fără îndoială tăierea împrejur a Domnului nostru Iisus Hristos, eveniment istoric care a avut loc 8 zile după naștere, prevăzut de legea lui Moise pentru toți copiii de parte bărbătească, deci, implicit, și pentru Hristos. De asemenea, tot în această zi, pruncul primea și un nume, care a fost descoperit oarecând lui Iosif în vis: „Maria va naște Fiu și-i vei pune numele Iisus, pentru că El va mântui pe poporul Său de păcate” (cf. Matei, 1, 21). Însă această practică a tăierii împrejur va înceta prin botezul creștin, conform sinodului din Ierusalim. Și, din acest motiv, în a opta zi de la naștere, pruncul născut primește, conform rânduielii din Molitfelnic privind Taina Sfântului Botez, un nume.
A doua sărbătoare, este cea închinată Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, unul dintre marii Sfinți Părinți din primele veacuri creștine. S-a născut într-o familie cu nouă copiii, dintre care cinci au devenit sfinți trecuți în calendar. Dacă vom citi sinaxarul zilei, vom observa faptul că este primul ierarh care întemeiază, pe lângă biserici, aziluri şi spitale pentru săraci şi un aşezământ pentru îndreptarea femeilor desfrânate; toate acestea se numesc „Vasiliade”, după numele lui. Trece la Domnul înainte de vârsta de 50 de ani (1 ianuarie 379) lăsând posterității scrieri foarte importante. Este un dascăl al monahismului, întemeind legile monahale; a participat la Sinodul al doilea ecumenic din 381, luptând împotriva celor care negau dumnezeirea Sfântului Duh; a fost un desăvârșit practicant al milosteniei, apoi ne-a lăsat Sfânta Liturghie care îi poartă numele și care se oficiază de zece ori pe an.
Anul Nou calendaristic începe în fiecare an la data de 1 ianuarie, fiind o zi stabilită prin lege de împăratul roman Iulius Caesar pentru zeul Ianus (de unde provine și denumirea de „ianuarie”), care avea două fețe: una îndreptată înapoi și cealaltă, înainte. Sunt multe tradiții care marchează acest început de an: Plugușorul și Sorcova reprezintă cele mai importante texte tradiționale rostite și care au o valoare colectivă.
Pentru toate acestea, ca niște creștini adevărați, trebuie să punem început bun mergând la biserică spre a mulțumi pentru anul care a trecut și de a primi binecuvântare de la Dumnezeu pentru anul în care vom intra!

Pr. Adrian Dobreanu






