Share
Credincioșii din Fărcașa au întâmpinat Învierea Mântuitorului în lumină și rugăciune

Credincioșii din Fărcașa au întâmpinat Învierea Mântuitorului în lumină și rugăciune

Sfintele Sărbători de Paște sunt, în fiecare an, un bun prilej de apropiere de valorile credinței, dar și de a petrece timp alături de cei dragi, într-o atmosferă caldă, plină de emoție, pace și rugăciune.

În Fărcașa, Maramureș, credincioșii au întâmpinat Învierea Mântuitorului la Biserica Ortodoxă din Fărcașa, cu coșurile pline de bucate pregătite special pentru această sărbătoare cu o deosebită semnificație spirituală.

După încheierea Slujbei de Liturghie, oficiată de preotul paroh Petru Vamos și de preotul pensionar Vasile Rus, credincioșii au ieșit afară din Biserică unde a avut loc Slujba de sfințire a bucatelor. Ceremonialul a fost oficiat de părintele paroh Petru Vamos, care, cu blândețe și căldură, a trecut pe la fiecare credincios.

După ce coșurile împodobite cu grijă, pline de bunătăți tradiționale, au fost binecuvântate, fiecare familie s-a îndreptat spre casă pentru a se bucura, în liniște și recunoștință, de bucatele pregătite.

Larisa Viragh


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu