Știința Explorări, înfrângere în trei seturi în fața campioanei - 1 oră în urmă
Locul 3 pentru echipa U13 de la Academia „Emeric Dembroschi” la Cupa Someșul - 2 ore în urmă
Cinci clasări pe podium pentru Fabrica de Campioni la etapa zonală de atletism - 3 ore în urmă
Yuliya Dumanska, despre partida cu Thuringer: „A fost un meci super greu, atât fizic, cât și psihic” - 4 ore în urmă
Concert Lupii lui Calancea în Baia Mare - 6 ore în urmă
Șase cadre didactice din Maramureș au participat la o mobilitate de formare în cadrul programului Erasmus+, în Italia - 6 ore în urmă
Acțiuni de informare și prevenire a cancerului în rândul seniorilor băimăreni - 7 ore în urmă
La Seini a avut loc Sesiunea Județeană de Studii și Comunicări Științifice a Profesorilor de Geografie, reunind cadre didactice din Maramureș și Satu Mare - 9 ore în urmă
Doi „zimbri” în lotul României pentru meciul cu Germania - 10 ore în urmă
Ploaie de goluri în amicalul CS Minaur – Academica Recea - 11 ore în urmă
Biserica, cerul coborât pe pământ
Biserica, înțeleasă ca lăcaș de închinare, este Cerul cel de pe pământ. Ea este centrul liturgic al creaţiei, sau locul central unde se săvârşeşte şi de unde se răspândeşte peste întreaga creație. E o unitate imprimată de unitatea treimică, care unifică persoanele în iubire fără să le confunde. Iar întâlnirea cu Hristos în locaşul bisericii nu e trăită de credincioşi ca persoane izolate, ci în comunitate, întărind unitatea dintre ei, fără de care nu este mântuire. Astfel, locaşul bisericii nu e numai o casă de rugăciune a credincioşilor, care şi-ar lua puterea de unire cu Dumnezeu şi întreolaltă din ei înşişi, ci o casă în care lucrează Dumnezeu, mai bine zis Hristos, însuşi prin Duhul Lui cel Sfânt, nedespărţiţ de Tatăl. Biserica întruneşte în ea toate cele cereşti şi cele pământeşti şi prilejuieşte continuarea lucrării de mântuire a lui Hristos până la sfârşitul timpului.
Biserica unește în sine tot ceea ce există sau este destinată să cuprindă tot ceea ce există: Dumnezeu și creația. Sfântul Apostol Pavel arăta că Biserica este însuși Trupul lui Hristos, care are multe mădulare: „Caci precum trupul unul este și are multe mădulare, iar toate mădularele trupului multe fiind, sunt un trup, așa și Hristos. Pentru că într-un Duh ne-am botezat noi toți, ca să fim un singur trup, fie iudei, fie elini, fie robi, fie liberi, și toți la un Duh ne-am adapat. Căci și trupul nu este un mădular, ci multe”.
Lăcrimioara ZOTA















