Suntem în lumina primei duminici a Postului Mare, numită „a Ortodoxiei”, o zi de bucurie neprețuită deoarece este sărbătoarea mamei noastre duhovnicești, a Bisericii; Ortodoxia este ea însăși un izvor nesecat de bucurii și poate fi considerată o sărbătoare permanentă fiindcă trăim cu Hristos și în Hristos.
Biruința finală din anul 787 asupra ereziei iconoclaste ne aduce în prim plan cinstirea Sfintelor Icoane, puterea de a simți și de a vedea cu ochii noștri cei duhovnicești dincolo de materie, adică mai presus de minte și de cuvânt pe cei care se află zugrăviți sau pictați în iconografie: Persoanele Dumnezeirii, Sfinții, Sfintele Moaște, care, la rândul lor, revarsă și vor revărsa necontenit până la sfârșitul veacurilor, minuni, râuri de tămăduiri și bogate vindecări sufletelor și trupurilor noastre.
Acolo unde există o icoană, cu atât mai mult există și prezența lui Dumnezeu în acel spațiu binecuvântat, fie că este vorba de casa noastră sau de locul nostru de muncă.
Dar, înainte de toate, pentru a avea posibilitatea de a putea percepe cu ochii minții lumina Sfintelor Icoane, este necesar, fără a fi nevoie de o lege a fizicii, să ne transpunem, să ne transfigurăm, să oglindim și să ne oglindim pentru cei din jurul nostru, devenind exemple ziditoare de suflet. Știm faptul că icoanele răspândesc lumină cu putere de la Dumnezeu; astfel, să încercăm să fim și noi lumină pentru aproapele nostru. Din icoane izvorăște lumină; părintele Ioanichie Bălan sublinia faptul că lumina este semnul lui Dumnezeu, al binelui și al lucrurilor bune care se fac la lumina zilei.
Să devenim „icoane”, adică modele și pildă pentru alții și să mulțumim lui Dumnezeu fiindcă ne oferă posibilitatea ca atunci când ne trezim în fiecare dimineață, ne așează în fața noastră Icoana creației Sale, a naturii înconjurătoare, descoperindu-Se nouă pe măsura posibilității noastre de înțelegere.
Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu
