Ploaia din ultimele zile și topirea zăpezii au umflat râul Săsar, iar apa, ieșită din ritmul ei obișnuit, a scos la iveală un adevăr pe care de multe ori preferăm să nu-l vedem. Odată cu apa tulbure au venit la vale sticle, pungi, bucăți de plastic, resturi aruncate cândva pe maluri sau chiar direct în râu. Nu au apărut peste noapte. Erau acolo, ascunse, iar acum natura le-a pus în fața noastră, ca o oglindă deloc măgulitoare.
Paradoxul este cu atât mai dureros cu cât, în urmă cu doar câteva zile, priveam cu toții imagini frumoase de pe Săsar: rațe liniștite, egrete elegante, păsări care au început să-și facă loc din nou într-un spațiu pe care îl credeam pierdut. Ne-am bucurat, am fost mândri, am spus că „uite, râul nostru trăiește din nou”. Pentru o clipă, Săsarul nu a mai fost doar un curs de apă ignorat, ci un semn că natura poate reveni dacă îi dăm puțină pace.
Acum însă, aceleași ape ne arată și cealaltă față a poveștii. Sub frumusețea păsărilor și a peștilor se ascunde nepăsarea noastră. Fiecare obiect aruncat pe mal, fiecare sac lăsat „doar pentru moment”, fiecare gest mic de comoditate ajunge, mai devreme sau mai târziu, în râu. Iar când apa crește, toate aceste lucruri pornesc la drum, transformând râul într-o bandă transportoare de gunoaie.
Este ușor să ne bucurăm de natură atunci când ne oferă imagini frumoase și liniște. Este mult mai greu să ne asumăm responsabilitatea de a o respecta zi de zi. Păsările nu vin într-o apă murdară la nesfârșit. Peștii nu pot trăi printre plastic și resturi. Natura are răbdare, dar nu infinită.
Dacă vom continua să tratăm râul ca pe un loc unde „nu se vede” ce aruncăm, riscăm să pierdem exact lucrurile de care ne-am bucurat recent. Rațele și egretele vor pleca, peștii vor dispărea, iar Săsarul va rămâne din nou doar un râu murdar, evitat și ignorat.
Poate că aceste imagini cu apa umflată și plină de gunoaie nu sunt doar un semn al vremii, ci un avertisment. Încă mai avem timp să alegem ce fel de râu vrem: unul viu, care adună viață și liniște, sau unul care ne adună, la fiecare ploaie, propriile greșeli.
Vasile Petrovan
