Share
Rata de infectare: Un oraș și o comună din Maramureș au trecut astăzi de pragul de 6 cazuri COVID-19 la mia de locuitori. Vezi situația pe localități

Rata de infectare: Un oraș și o comună din Maramureș au trecut astăzi de pragul de 6 cazuri COVID-19 la mia de locuitori. Vezi situația pe localități

Numărul cazurilor de COVID-19 în Maramureș a înregistrat o mică creștere față de raportarea de ieri. Iată cifrele aferente zilei de 25 februarie, cele mai recente publicate de DSP Maramureș! În total, în ultimele două săptămâni, s-au înregistrat 1.613 cazuri de COVID-19 în județ. Asta înseamnă o incidență de 3,08 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori. Astăzi, 25 februarie, avem mai multe localități în carantină zonală, respectiv comunele Gârdani, Recea, Remetea Chioarului, Groși și Rona de Jos.

În ceea ce privește numărul de cazuri, municipiul Baia Mare se menține, logic, pe primul loc, întrucât are și cea mai mare populație. Urmează, evident, Sighetu Marmației, respectiv, în ordine, orașul Baia-Sprie, comuna Recea, orașele Tăuții Măgherăuș și Vișeu de Sus, comunele Șișești și Satulung, orașele Ulmeni, Târgu Lăpuș, Seini, Borșa, Cavnic și Șomcuta Mare și comunele Ardusat, Groși și Moisei.

Referitor la incidența cazurilor la mia de locuitori, vorbim despre două orașe și trei comune pe primele cinci locuri ale clasamentului, locurile doi și trei depășind pragul de 6 cazuri COVID-19 la mia de locuitori. Acestea sunt, în ordine, comuna Recea, cu o incidență de peste 10 cazuri la mia de locuitori, comuna Șișești și orașul Tăuții Măgherăuș, cu o incidență mai mare de 6, dar sub 7, comuna Rona de Jos, municipiul Baia Mare și orașul Baia-Sprie, cu o incidență mai mare de 5, dar sub 6, comunele Ardusat, Satulung, Groși și Gârdani, cu o incidență mai mare de 4, dar sub 5, respectiv orașul Ulmeni, comuna Remetea Chioarului și orașul Cavnic, cu o incidență mai mare de 3, dar sub 4.

Așadar, avem o unitate administrativ-teritorială (UAT) cu incidența de peste 10, două UAT-uri cu o incidență mai mare de 6, dar sub 7, trei UAT-uri cu o incidență mai mare de 5, dar sub 6, patru UAT-uri cu o incidență mai mare de 4, dar sub 5 și încă trei UAT-uri cu o incidență mai mare de 3, dar sub 4. Acest lucru înseamnă un total de 13 UAT-uri în care incidența este mai mare de pragul de 3 cazuri la mia de locuitori. Totodată, mai avem și 23 UAT-uri cu incidența de la 1,5 la 3 cazuri la mia de locuitori, considerate praguri de scenariu. Avem numai șase UAT-uri în care nu s-a înregistrat niciun caz (sau nu a fost raportat) în ultimele două săptămâni, respectiv Desești, Oncești, Petrova, Rozavlea, Săcel și Poienile Izei. Ca atare, a crescut numărul cazurilor la nivel județean, în unele UAT-uri crescând incidența destul de mult. În prezent, avem mai multe localități carantinate zonal, respectiv comunele Gârdani, Recea, Remetea Chioarului, Groși și Rona de Jos, însă este exclus să fie și altele dacă incidența va crește în unele localități.

Foarte important de spus este faptul că, pentru a reduce considerabil răspândirea virusului, pe lângă campania de vaccinare, care a ajuns în faza a doua, autoritățile reamintesc cele trei reguli de aur care trebuie respectate pentru a reduce numărul de cazuri, și anume: o igienă exemplară, purtarea măștii de protecție și evitarea aglomerației. Depinde numai de noi.

C.Ț.

Lasă un comentariu