Share
Rata de infectare: A scăzut numărul UAT-urilor fără cazuri de COVID-19 în Maramureș! Un oraș și patru comune în top 5. Vezi situația pe localități

Rata de infectare: A scăzut numărul UAT-urilor fără cazuri de COVID-19 în Maramureș! Un oraș și patru comune în top 5. Vezi situația pe localități

Numărul cazurilor de COVID-19 în Maramureș a înregistrat o mică scădere față de raportarea de ieri. Iată cifrele aferente zilei de 17 martie, cele mai recente publicate de DSP Maramureș! În total, în ultimele două săptămâni, s-au înregistrat 1.219 cazuri de COVID-19 în județ. Asta înseamnă o incidență de 2,33 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori.

Astăzi, 17 martie, avem mai multe localități în carantină zonală, respectiv comunele Recea și Șișești, orașul Tăuții Măgherăuș, localitatea Arduzel, sat aparținător orașului Ulmeni și comuna Coltău. În ceea ce privește numărul de cazuri, municipiul Baia Mare se menține, logic, pe primul loc, întrucât are și cea mai mare populație.

Referitor la incidența cazurilor la mia de locuitori, vorbim despre un oraș și patru comune pe primele cinci locuri ale clasamentului. Acestea sunt, în ordine, comuna Coltău, cu o incidență de peste 7 cazuri la mia de locuitori, orașul Tăuții Măgherăuș și comunele Recea, Mireșu Mare și Oarța de Jos, cu o incidență mai mare de 5, dar sub 6, comunele Șișești și Dumbrăvița, cu o incidență mai mare de 4, dar sub 5, respectiv municipiul Baia Mare, comunele Băsești și Groși și orașele Șomcuta Mare și Ulmeni, cu o incidență mai mare de 3, dar sub 4.

Așadar, avem o unitate administrativ-teritoriale (UAT) cu incidența de peste 7, zero UAT-uri cu o incidență mai mare de 6, dar sub 7, patru UAT-uri cu o incidență mai mare de 5, dar sub 6, două UAT-uri cu o incidență mai mare de 4, dar sub 5 și încă cinci UAT-uri cu o incidență mai mare de 3, dar sub 4. Acest lucru înseamnă un total de 12 UAT-uri în care incidența este mai mare de pragul de 3 cazuri la mia de locuitori. Totodată, mai avem și 17 UAT-uri cu incidența de la 1,5 la 3 cazuri la mia de locuitori, considerate praguri de scenariu. Avem 11 UAT-uri în care nu s-a înregistrat niciun caz (sau nu a fost raportat) în ultimele două săptămâni. Ca atare, a crescut numărul cazurilor la nivel județean, în unele UAT-uri crescând incidența destul de mult. În prezent, avem mai multe localități carantinate zonal, respectiv UAT-urile Recea, Șișești, Tăuții Măgherăuș și Coltău, ceea ce înseamnă atât localitățile menționate, cât și cele aparținătoare aferente, și localitatea Arduzel, sat aparținător orașului Ulmeni.

Foarte important de spus este faptul că, pentru a reduce considerabil răspândirea virusului, pe lângă campania de vaccinare, care a ajuns în faza a treia, autoritățile reamintesc cele trei reguli de aur care trebuie respectate pentru a reduce numărul de cazuri, și anume: o igienă exemplară, purtarea măștii de protecție și evitarea aglomerației. Depinde numai de noi.

C.Ț.

 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu