Actorul Ovidiu Schumacher, omagiat la ediția aniversară a Premiilor Gopo - 2 ore în urmă
De la Maria Tănase la Ignac von Born, la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie - 4 ore în urmă
Elevii din Maramureș s-au întors cu rezultate frumoase de la Olimpiada Națională de Chimie - 5 ore în urmă
,,MAI multă grijă, MAI multă siguranță” – lecții de la jandarmii maramureșeni pentru elevi - 6 ore în urmă
Un biciclist de 17 ani a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină în Baia Mare - 7 ore în urmă
În această noapte, ploaia de meteori Eta Aquariid atinge maximul - 7 ore în urmă
Nistru: Lucrările la ansamblul de locuințe sociale pentru tineri continuă să avanseze - 8 ore în urmă
Premii importante pentru elevele Colegiului de Arte Baia Mare la Olimpiada „Cultură și spiritualitate românească” - 8 ore în urmă
Informare și prevenție: Ziua Mondială a Igienei Mâinilor a fost marcată de elevii băimăreni, în cadrul activităților derulate de Serviciul Medicină Școlară și Universitară - 8 ore în urmă
Restricții de circulație în Sighet pentru desfășurarea Pelerinajului național la Sanctuarul Martirilor - 8 ore în urmă
Psiholog Psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Sfaturi despre curaj pe principiul ”energia minții este esența vieții”! Prezentul e tot ceea ce contează!
Psiholog Psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Sfaturi despre curaj pe principiul ”energia minții este esența vieții”! Prezentul e tot ceea ce contează!
”Energia minții este esența vieții” – Aristotel. Știai că creierul tău teansmite energie cu fiecare gând pe care îl emiți? Practic, vibrația pe care o emiți se află în rezonanță cu gândurile tale. Realitatea ta vine din interiorul tău, fie că îți place, fie că nu. Atâta timp cât știi că ești responsabil de ceea ce gândești, poți schimba ceea ce ți se întâmplă. Tu ești RAIUL sau IADUL tău. Gândurile tale dominante îți vor determina starea, și starea definește cine ești.
Ceea ce crezi despre tine se reflectă în exterior. Dacă crezi că nu ești bun de nimic, asta ți se va reflecta în toate aspectele vieții, dacă îți spui că nu ești capabil să ai un anume job, să fii sănătos, să ai un partener, realitatea îți va pune pe tavă gândurile dominante. Totul depinde pe ce te focalizezi. E ca și atunci când cauți ceva pe net. De exemplu, cauți google sau yahoo. Tu alegi motorul de căutare. Ceea ce trăiești acum sunt toate asumpțiile tale de acum câțiva ani. Aceleași gânduri, aceeleași credințe, aceeași realitate: frică, boală, sărăcie, relații toxice etc. Persiști în ele pentru că crezi că sunt adevărate. Nu uita, te-ai format în copilărie. Azi ai ajuns să crezi că adevărul despre tine e ceea ce ți-au spus ceilalți că este. De exemplu, ”ești prost, un incapabil, nu ești în stare de nimic etc”, au fost proiectate asupra ta de când erai mic de oameni ignoranți, la rândul lor victime inconștiente. Ți s-au sedimentat în subconștient și uite cum au devenit ADEVĂRUL tău!
Uită-te la viața ta acum și fă un sumar al ei și vezi cum asumpțiile (ceea ce ai luat ca fiind adevărat) tale s-au externalizat în realitatea ta! Vestea bună e că dacă conștientizezi asta, poți schimba realitatea ta actuală pur și simplu schimbând în mod deliberat gândurile. Gândurile produc emoții, emoțiile vibrație și ele atrag exact ceea ce ești: frică, rușine, tristețe, neâncredere sau bucurie, reușită, încredere etc. Totul depinde de cât stărui pe noile gânduri. Dacă alegi gânduri bune 10 minute pe zi și restul zilei ești pe modul vechi de operare, atunci tot cele vechi se vor reflecta în realitatea ta. Așa că, atenție la dieta mentală. Persistă pe ce vrei și cum vrei să arate viața ta și nu pe ce nu vrei. Trăiește ACUM! Doar PREZENTUL e acum. Trecutul a fost, viitorul nu există! Prezentul e tot ce contează. Avem puterea de a alege gândul. Moneda are cap și pajură în același timp. Eu aleg ce parte a monedei vreau să experimentez. Curaj! Creierul vă ia în seamă cam după 3 luni din momentul în care v-ați hotărât să experimentați alte gânduri. Abia atunci, l-ați convins că vreți cu adevărat altă realitate. Cu o floare… nu se face primăvară!
Psiholog Psihoterapeut CECILIA ARDUSĂTAN
*Notă – rubrica este una săptămânală, așadar vă rugăm să ne semnalați care ar fi temele pe care le-ați dori abordate!















