Psiholog Psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Sfaturi de viață pentru părinți cu privire la binele copilului! El este oglinda ta, a familiei în viitor!
Dacă iubirile, banii, sănătatea, jobul etc. vin și pleacă, rolul de părinte este unul pe care îl ai toată viața. Este un job din care nu poți să-ți dai demisia că nu mai poți. Este adevărat că există unii părinți care abandonează acest rol fie că sunt nepregătiți, fie dintr-o boală psihică. Auzisem la unul dintre cursurile organizate de Școala de Psihoterapie Integrativă că o mamă nu-și părăsește cuibul decât dacă este bolnavă psihic sau a fost invalidată ca femeie. Aceste cuvinte mi-au rămas întipărite adânc în mintea mea.
Din păcate, am întâlnit mame care mi-au declarat că nu-și iubesc copilul. Vă închipuiți un copil lipsit de iubire în ce condiții crește. Un copil este precum o floare pe care dacă nu o uzi se uscă în scurt timp. Nu se uscă neapărat fizic, deși uneori apar boli grave din această cauză, dar sufletește el nu mai este întreg. Atunci copilul este predispus la grave probleme emotionale și comportamentale. Cu siguranță în momentul în care un părinte declară detașat că nu-și iubește copilul este clar că și el a trecut la rândul lui prin suferințe greu de imaginat. Oricum, a fi părinte înveți din mers. Nu există o rețetă care să garanteze că reușești, însă există unele puncte pe care le poți învăța astfel încât să controlezi unele aspecte. Cel mai important aspect la care trebuie să fim atenți este relația dintre părinți. Relația aceasta influențează cel mai mult copiii. De multe ori noi ca părinți avem așteptări de la copil să facă ce îi spunem, dar uităm un lucru extrem de important… copiii învață din ceea ce văd nu din ceea ce li se spune. Noi trebuie să le fim un exemplu pozitiv și să nu uităm că avem lângă noi adulți în devenire.
Ce fel de exemple le dăm? Dacă noi ca părinți ne certăm aproape tot timpul sau ne aducem injurii sau ne criticăm unul pe celălalt, avem impresia cumva că vor face diferit copiii nostri? De multe ori vin părinți cu copii la terapie că nu mai știu ce să facă cu ei, că se comportă urât, că vorbesc urât, că nu-și respectă frații, colegii, părinții s.a.m.d.. Când îi întrebi apoi pe părinți ce fel de relație au, de cele mai multe ori descopăr că sunt conflictuale, bazate pe critică, nemulțumire și lipsă de respect sau mai rău unul din părinți este alcoolic sau dependent de jocuri de noroc sau alte dependențe. Să nu uităm că atunci când ne privim copiii ne privim în oglindă, dacă nu ne place ce vedem înseamnă că trebuie să privim un pic în jurul nostru și să începem să analizăm cum relaționăm unii cu ceilalți în propria familie. Nu putem avea pretenția de la copiii noștri să facă diferit de noi … LE SUNTEM OGLINDĂ. Deci, în ce se oglindește copilul tău? Mi-a venit la cabinet într-o zi, o doamnă, care avea trei copii și unul pe drum. Problema cu care s-a prezentat la cabinet a fost că unul dintre ei (erau gemeni) care avea 13 ani, nu voia să învețe, refuza uneori să meargă la școală, se comporta urât cu ceilalți frați, nu avea prieteni și, în general, făcea doar ce avea el chef. Mama dorea să-l „dea pe brazdă” cu ajutorul terapiei. Sigur că odată ce am intrat în istoricul personal al familiei am descoperit că acest copil, până la vârsta de 5 ani, a trăit într-o familie cu un tată abuziv, alcoolic, care, la un moment dat, a decedat din cauza complicațiilor produse de alcool. Mama își reface viața cu un bărbat care era și el alcoolic și care în momentele lui bune se ocupa de copii, dar când avea acele zile în care nu se oprea din băut le reproșa că îi întreține, că s-a săturat și că îi roagă să părăsească familia pentru că nu sunt copii lui. Deci, acest copil a simțit de prea multe ori pericolul abandonului, respingerea, umilința și multe alte lucruri. Cum vă puteți da seama, copilul era simptomul părintelui. El se manifesta prin acest comportament disruptiv pentru a atrage atenția în acest mod că are NEVOI neîndeplinite. Era singurul mod prin care se putea face văzut.
Deci, cum spuneam, copiii sunt oglinda familiei în care trăiesc. Nu copilul este cel care are neapărat nevoie de terapie, ci părinții. Din păcate, în multe astfel de cazuri, nu prea poți face mare lucru pentru că sunt mult prea viciați și e nevoie de o voință fantastică pentru schimbare. Și uite așa, ducem istoria familiei mai departe. Studiile arată că, cel puțin în România, 80% din familii nu funcționează corespunzător. Familia românească este destul de rigidă în ceea ce privește educația. Printre comportamentele, prejudecățile și regulile tradiționale regăsim:
– opinia copilului este lipsită de importanță, în timp ce opiniei exprimate de adult trebuie să i se impună respect necondiționat;
– copilului nu îi trebuie arătate manifestări de afecțiune („trebuie pupat numai înainte de culcare”);
– copilul trebuie supravegheat permanent pentru a nu păți ceva;
– copilul nu trebuie implicat în luarea deciziilor;
– pentru a-l educa, copilului îi trebuie aplicate pedepse fizice („bătaia e ruptă din rai”, „unde dă mama crește”);
– copilul trebuie hrănit la anumite intervale orare, independent de nevoile sale.
Psiholog Psihoterapeut CECILIA ARDUSĂTAN
Colaboratoarea noastră este activă permanent pe rețelele de socializare: Facebook (este pe contul personal: Cabinet individual de psihologie clinică şi psihoterapie Ardusătan Cecilia), Instagram (ardus.cecilia), TikTok (Ardus Cecilia), Youtube (Mind Fitness with Cecilia). Dați like, share, subscribe!
*Notă – rubrica este una săptămânală, așadar vă rugăm să ne semnalați care ar fi temele pe care le-ați dori abordate!
