Psiholog Psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Bullyingul în viață, reacția părinților și măsuri pentru binele copilului! Ce este de fapt, cum acționăm!
În primul rând este important să facem distinție între ce înseamnă un comportament nepoliticos, un comportament răutăcos și bullying.
A FI NEPOLITICOS este ceva ce spun sau ceva ce fac din neatenție, ceva ce rănește pe altcineva. Iată un exemplu: dacă am o problemă cu câteva kilograme în plus și cineva mă întreabă când am de gând să slăbesc este un gest nepoliticos, dacă în drum spre casă câțiva colegi de clasă îmi aruncă în față niște frunze este un gest nepoliticos.
A FI RĂUTĂCIOS este a face sau zice ceva cu intenția de a răni (asta maxim de 2 ori).
Diferența dintre un comportament nepoliticos și cel răutăcios este intenția clară de a face rău, de a umili. De multe ori, copiii sunt răutăcioși unii cu alții când își critică înfățișarea, felul în care se îmbracă, când își insultă inteligența ș.a.m.d. Copilul când este furios, rostește cuvinte crude.
Exemplu: „Chiar crezi că vei fi selectat în echipa de fotbal a școlii? Ești praf frățică! De ce nu-ți vezi tu mai bine de cârpele tale, ratatule?
BULLYING-ul este un comportament cu intenția clară de a răni, intenționat ostil și este repetat de-a lungul timpului și implică un dezechilibru de putere.
Deci, fenomenul bullying are 3 elemente cheie: 1) intenția clară de a face rău; 2) dezechilibru de putere și 3) amenințări și comportamente agresive repetate.
Incidentele de tip bullying pot fi de mai multe feluri: verbale, fizice, relaționale sau cele tehnologice. Este foarte importamt să distingem impolitețea, răutatea și bullying-ul pentru ca părinții, poliția, profesorii, psihologii, consilierii și cei care lucrează cu tineri să știe la ce să fie atenți. Acest fenomen este universal printre tineri, dar poate fi controlat. Copiii sunt educabili, plus, nu trebuie nici să lăsăm alarmele false să ne copleșească. Sunt unii părinți care nu fac distincția între cele amintite până acum și ajung să exagereze anumite comportamente care nu au de a face cu hărțuirea (aviz mamelor cloște).
Atunci când vorbim despre bullying este mai potrivit să nu ne gândim ca la ceva care definește o persoană, ci mai degrabă ca la un comportament social. De ce spun asta? Pentru că noi, ca adulți, trebuie să înțelegem că, prin felul lor de a fi, copiii sunt educabili, opere în curs de execuție. Modul în care poate se comportă într-o anumită zi (sau chiar mai multe) poate fi schimbat. Dacă îi atribuim rolul de „agresor”, „copil problemă”, „răul clasei” ș.a.m.d., acel tânăr nu va reuși să iasă din acest rol. Și, hai să fim sinceri, câți dintre noi nu am avut zile în care, într-un fel sau altul, ne-am purtat urât cu cineva din jurul nostru. Hai, să ridice primul piatra! Poate vi s-a întâmplat de curând să vă ieșiți din fire sau să jigniți vreun coleg. Fiecare din noi avem astfel de momente și atunci, dacă pentru un incident de gen, pentru care ne pare rău, ceilalți ne-ar pune o etichetă, cum ne-am simți? A, dar dacă e vorba de copil, putem, nu? Imaginați-vă cum ar fi să fiți judecați de-acum încolo prin prisma acelui moment, care nu vă este uzual? Ce-ar ajunge să spună oamenii despre dumneavoastră? Cum s-ar schimba pe termen lung atitudinea lor în ceea ce vă privește? Deci, comportamentul este educabil!!!
Hai să vedem cine și de ce agresează? Robert Faris și Diane Femlee, profesori la Universitatea California, au descoperit, în urma unor cercetări realizate, că patru sunt motivele pentru care copiii folosesc acțiunile de tip bullying unii impotriva altora:
1) dorința de a câștiga STATUT SOCIAL, „răspândirea de zvonuri, hărțuirea și excluderea sunt cele mai eficiente tactici ale puștilor care renunță la prietenie în schimbul popularității”;
2) menținerea controlului: ei își exercită puterea și influența pentru a hotărî cine rămâne în grup și cine nu;
3) pentru a se bucura de atenție: de câte ori cei din jur râd sau aprobă un astfel de comportament, agresorul este încurajat și va simți nevoia să îl repete;
4) pentru că POT! De foarte multe ori aceste comportamente abuzive apar în locurile unde nu sunt supravegheați de adulți (sălile de sport, curtea scolii, toaletă, internet etc.)
Cele mai vulnerabile categorii care cad pradă abuzurilor sunt: copiii cu dizabilități, cei cu probleme emoționale, intelectuale, săracii. Strategia celor care abuzează este de a izola victima, de a o face să se simtă singură, neputincioasă, o umilesc verbal, fizic și amenință cu pierderea prieteniei și nu numai.
Pentru a face față agresiunilor este important ca acești copii să fie învățați să-și scoată la suprafață acele abilități unice ale lor. Profesorii, consilierii, părinții și cei care se ocupă de copii să se intrebe ce pot face pentru a crește rezistența în fața agresiunilor? Cine îl poate sprijini pe acel copil? Eu consider că psihologul școlii și profesorul au un rol important în acest demers. Din păcate în practica de cabinet am întâlnit, nu de puține ori, profesori abuzatori. Copiilor le este frică de ei. Am auzit o poveste de la o fetiță cum că profesoara de franceză a pus-o să-și dea tricoul jos în oră că ei nu-i plăcea. Acest copil a rămas în bustieră. Ce umilință! Alt profesor de muzică care invită fete de 12, 13 ani în oraș „să se cunoască mai bine” sau face remarci cu tentă sexuală in timpul orei. Ce este cel mai trist, e că directorii școlii se fac că nu văd. Vedeți de unde încep anumite abuzuri? Este trist! Cred că nu trebuie să stăm cu mâna-n sân cand auzim de astfel de fapte. Copiii trebuie protejați de astfel de lucruri incalificabile.
Din păcate, mulți nu vorbesc despre ceea ce li se întâmlă, asta pentru că nu au o relație pozitivă cu copilul lor. Relațiile profunde joacă un rol foarte important în rezolvarea acestei probleme, cât și în prevenirea ei. Evident că și rolul profesorilor este important. El trebuie să aibă relații pozitive cu copiii pentru a putea „simți” când ceva este în neregulă. Copiii aceștia se tem ca nu cumva comportamentul abuziv să se repete, se tem să nu fie izolați, să se râdă de ei, se simt umiliți și rușinați. În cazuri extreme se poate ajunge și la comportament suicidar.
Să vedem care ar putea fi semnele care arată că un copil se confruntă cu bullying-ul. Are răni pe care nu le poate explica, evită școala, „își pierde bunuri”, are dureri de stomac, burtă, cap, are insomnii, nu mănâncă, e trist, furios, speriat dupa cursuri, evită interacțiunea socială, comportamente suicidale etc.
Așadar, fiți atenți la copiii dumneavoastră, ascultați-i mai mult fără a emite judecăți de valoare. Dumnezeu v-a dat două urechi și o singură gură. Oare de ce?
Psiholog Psihoterapeut CECILIA ARDUSĂTAN
Colaboratoarea noastră este activă permanent pe rețelele de socializare: Facebook (este pe contul personal: Cabinet individual de psihologie clinică şi psihoterapie Ardusătan Cecilia), Instagram (ardus.cecilia), TikTok (Ardus Cecilia), Youtube (Mind Fitness with Cecilia). Dați like, share, subscribe!
*Notă – rubrica este una săptămânală, așadar vă rugăm să ne semnalați care ar fi temele pe care le-ați dori abordate!
