Share
Prevenirea criminalității în mai multe școli maramureșene

Prevenirea criminalității în mai multe școli maramureșene

Prevenirea criminalității în mai multe școli maramureșene

În săptămâna care tocmai se încheie, polițiștii de prevenire s-au întâlnit cu elevii și profesorii din mai multe unități de învățământ din județ.

Astfel, polițiștii au răspuns prezent la Liceul cu Program Sportiv din Baia Mare, Colegiul Național „Vasile Lucaciu” din Baia Mare, Liceul Teoretic „Nemeth Laszlo” din Baia Mare, Școlile Gimnaziale din Rozavlea, Ieud și Botiza, și nu în ultimul rând Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil” din Târgu Lăpuș și Grădinița cu Program Prelungit Târgu Lăpuș.

Temele de discuție au fost variate, în funcție de vârsta și interesele elevilor. Cei mici, de grădiniță, au învățat ce trebuie să știe despre ei atunci când se pierd de părinți și cui pot cere ajutorul pentru a fi în siguranță. Cei mai mari au aflat cum se pot proteja de pericolele din mediul online și ce riscă dacă adoptă comportamente de tip bullying/ cyberbullying. De asemenea au aflat care sunt riscurile plecărilor de acasă, a consumului de substanțe interzise precum și modalitățile eficiente de gestionare a acestor situații. Cu elevii de liceu, polițiștii au discutat despre violența de gen, violența domestică, formele acesteia, semnele prin care poate fi identificat acest tip de violență. Și pentru că suntem în perioada premergătoare sărbătorilor de Crăciun polițiștii le-au prezentat elevilor riscurile legale și nu numai, a achiziționării și utilizării petardelor și a focurilor de artificii. La activități au participat peste 500 de copii și cadre didactice, arată oficialii IPJ Maramureș.

DirectMM.ro


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu