Învinsă la Cluj, CS Minaur mai așteaptă până să sărbătorească intrarea în play-off - 10 ore în urmă
Prima campanie de colectare de deșeuri voluminoase din acest an în Baia Mare - 11 ore în urmă
Incendiu pe Dealul Minei, în Baia Sprie - 12 ore în urmă
Clipa de natură - 13 ore în urmă
Alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă în comuna Fărcașa, în 24 martie - 13 ore în urmă
Momente de recreere și dezvoltare la Centrul de Zi Esperando din Baia Mare - 13 ore în urmă
ACS Fotbal Feminin Baia Mare încearcă să spargă gheața și să obțină prima victorie din campionat - 13 ore în urmă
Familia Nemeș va aduce momente speciale în cadrul concertului de pricesne și muzică religioasă „Din suflet de creștin” - 13 ore în urmă
A murit legendarul Chuck Norris - 14 ore în urmă
Lucescu a anunțat lotul pentru barajul de calificare cu Turcia - 14 ore în urmă
Politico: FBI este interesat de activitatea lui Rudy Giuliani în România
Departamentul de Justiție al SUA caută informații despre activitatea lui Rudy Giuliani, fostul avocat al lui Donald Trump, legată de România, potrivit unor surse apropiate anchetei, citate de Politico. În 2018, Giuliani trimitea o scrisoare prin care critica DNA, scrisă în numele unei firme de avocatură angajate de Puiu Popoviciu, a notat digi24.ro.
Luna trecută, agenți FBI au percheziționat apartamentul și biroul lui Giuliani din New York, de unde au confiscat mai multe computere și telefoane mobile.
Giuliani este bănuit că a încălcat legea atunci când a lucrat pentru persoane din străinătate. Ancheta a început de la afacerile lui Rudy Giuliani din Ucraina din 2019, când încerca să caute informații compromițătoare despre actualul președinte al SUA, Joe Biden, și fiul său, Hunter Biden.
Giuliani a spus că „niciodată” nu a lucrat pentru o persoană din străinătate.
În 2018, însă, Giuliani i-a trimis o scrisoare lui Klaus Iohannis prin care critica DNA și cerea amnistie și grațiere pentru persoane găsite vinovate în cazuri instrumentate de procurorii anticorupție. Un purtător de cuvânt al președinției a declarat pentru Politico că Iohannis nu a răspuns la această scrisoare.
Ceea ce nu a menționat însă Giuliani era că scrisoarea era scrisă în numele Freeh Group, firma de consultanță a fostului director al FBI Louis Freeh, care l-a plătit pentru munca pentru un proiect legat de România. Giuliani nu a vrut să spună ce sumă a primit, iar scrisoarea sa către Iohannis este singura activitate legată de România cunoscută până acum.
Freeh a fost avocatul lui Gabriel Puiu Popoviciu, condamnat la 7 ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu în dosarul Băneasa. În 2017. Popoviciu l-a angajat pe Freeh în 2016, iar firma sa spunea că a descoperit „numeroase deficiențe factuale și legale” în cazul său.
În 2015, Popoviciu l-a angajat și pe Hunter Biden, fiul lui Joe Biden. Colaborarea ar fi încetat însă înainte de 2018, când a trimis Giuliani scrisoarea către Iohannis.
Popoviciu, care se afla la Londra în momentul condamnării, în 2017 și de atunci luptă împotriva extrădării în România, a spus că „nu știe nimic” despre interesele lui Giuliani în România.
„L-am cunoscut acolo când a fost invitat de un grup privat pentru a susține un discurs, dar nu am fost în contact direct”, a spus el, la solicitarea Politico.
Nici Giuliani nu a vorbit prea multe despre activitatea sa în România. Întrebat, în 2018, dacă scrisoarea trimisă președintelui avea legătură cu Popoviciu, el a răspuns: „Situația generală nu înseamnă un singur caz. Scrisoarea vorbește de la sine, restul îl aflați clientul meu”.
Intervievat de Politico, tot în 2018, Giuliani spunea că scrisoarea se bazează „pe un raport” pe care l-a primit de la Freeh și că Freeh Goup i-a plătit onorariul, conform digi24.ro.















