O nouă acțiune de colectare de aparate electrice în Baia Mare - 33 minute în urmă
„Dansând prin anotimpurile anilor de studiu”, spectacolul de final de an al Catedrei de Coregrafie din Sighetu Marmației - 1 oră în urmă
Papp Zoltan, maestru coregraf al Teatrului Municipal Baia Mare, a încetat din viață - 1 oră în urmă
„Inspirație pentru noua generație”, un eveniment marca ACS Atletic Giulești - 1 oră în urmă
Protest al medicilor legiști: „O sală de autopsie nu poate fi tratată ca un birou” - 2 ore în urmă
Gest de suflet pentru animalele din Adăpostul public de câini Baia Mare - 2 ore în urmă
„Orășelul Copiilor”: Copiii din Sighetu Marmației au făcut o incursiune în lumea roboticii - 2 ore în urmă
O victorie și un egal pentru echipele maramureșene în prima zi a turneului final al juniorilor 4 - 3 ore în urmă
Activitățile din cadrul Centrului de Zi „Luchian” din Baia Mare continuă și pe perioada verii - 3 ore în urmă
România A, a doua înfrângere la Toyota Challenge - 3 ore în urmă
Papp Zoltan, maestru coregraf al Teatrului Municipal Baia Mare, a încetat din viață
Teatrul Municipal Baia Mare anunță cu profund regret dispariția lui Papp Zoltan, maestru coregraf, regizor și consultant artistic, o personalitate marcantă a scenei artistice locale, cu o activitate îndelungată și apreciată în cadrul instituției.
Artistul a fost o prezență constantă în viața Teatrului Municipal Baia Mare începând din anul 1979, contribuind decisiv la dezvoltarea secției de revistă și la conturarea unor spectacole care au rămas în memoria publicului. De-a lungul carierei sale, Papp Zoltan a semnat coregrafii pentru numeroase producții și a coordonat regia unor spectacole muzical-coregrafice de succes. Printre creațiile sale se numără montări precum „Remember Revista”, „Dan 20,04 FM”, „Se caută un solist”, „Amazoanele” și „Un vis cu mi-s revistă”, spectacole care au adus pe scenă energie, expresivitate și un stil artistic bine definit, devenind repere în repertoriul instituției.
Prin munca sa, Papp Zoltan a format generații de artiști și a contribuit la consolidarea identității artistice a teatrului băimărean, fiind apreciat atât de colegi, cât și de publicul spectator. Reprezentanții Teatrului Municipal Baia Mare transmit condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit. Amintirea sa rămâne vie în istoria culturală a orașului.
Sursa FOTO: Teatrul Municipal Baia Mare
Vasile Petrovan















