Share
Obicei reînviat: Șezătoare ca pe vremea bunicilor organizată în Bontăieni

Obicei reînviat: Șezătoare ca pe vremea bunicilor organizată în Bontăieni

În zilele noastre, tradițiile din moși strămoși rezistă cu greu printre modernism. În Maramureș mai există încă, iar cei tineri le pot vedea cu ochii lor.

Sâmbătă seara, 27 ianuarie, la Căminul Cultural, un obicei vechi – șezătoarea – a renăscut în Bontăieni (comuna Șișești). Cei care erau mici copii când tradiția s-a pierdut au reușit să-i adune pe bătrânii satului pentru a-și aminti de vremurile în care socializarea exista poate mai mult ca oricând.

Șezătoarea de la Bontăieni a fost o reușită. Într-un decor desprins din vremea bunicilor, cu baloți de paie, șterguri vechi, oale de lut, mâncare tradițională, femeile satului le-au dat celor mai tineri și chiar nepoților o lecție de lucru manual. Au tors lână, au făcut zgărzi din mărgele, au împletit ciorapi groși de lână și veste de iarnă. Cei mici au fost și cei mai curioși, reușind să învețe lucruri noi în timp ce se distrau.

N-a lipsit nici muzica din zona Maramureșului. Atracția serii a fost gorduna care s-a auzit până la cea mai îndepărtată casă din sat.

La eveniment au participat în jur de 100 de persoane din Bontăieni și satele vecine. Localnicii și-au propus să facă o tradiție din acest obicei și să organizeze anual acest eveniment.

„Ne-am organizat și am venit la o șezătoare așa cum se făcea pe vremuri. Cu lucru, cu voie bună și cu muzică. Iată, cei bătrâni și în această seară ne învață să lucrăm. Noi cei tineri, de la mic putem spune, suntem pregătiți să învățăm ca să putem duce tradițiile mai departe”, declară pr. paroh Ionuț Boer din Bontăieni.

Felicitări tuturor și la cât mai multe ediții!

 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu