Echipa feminină de volei de la Colegiul „Gheorghe Șincai”, campioană zonală în cadrul Olimpiadei Sportului Școlar - 18 minute în urmă
23 aprilie, Ziua Forțelor Terestre Române - 4 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș, joi 23 aprilie 2026 - 5 ore în urmă
Cu multe probleme de lot, CS Minaur a fost învinsă la Buzău - 11 ore în urmă
Echipa de volei a LPS Baia Mare, locul 2 la faza zonală a Olimpiadei Sportului Școlar - 13 ore în urmă
Zi de sărbătoare la Tăuții-Măgherăuș: PS Părinte Iustin va târnosi biserica cu hramurile „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” și „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare” - 13 ore în urmă
Ionuț Teudan, maramureșeanul care îmbină armonios cariera militară cu pasiunea pentru muzica populară - 13 ore în urmă
Concursul de eseuri „Mineralele din viața noastră” și-a desemnat câștigătorii - 14 ore în urmă
China deschide piața de 70 de miliarde de dolari pentru produse alimentare din România - 15 ore în urmă
Un grup de cadre didactice de la Liceul Tehnologic Forestier din Sighetu Marmației participă la un stagiu de formare profesională în Lisabona - 15 ore în urmă
O lansare de carte cu întrebări și răspunsuri – ”Marketing online: pe plus sau pe minus?”
La hotelul Magus din Baia Mare a avut loc aseară lansarea cărții ”Marketing online: pe plus sau pe minus?”, un volum coordonat de maramureșeanul Cristian China-Birta, sub cupola Kooperativa 2.0. ”Chinezu”, cum i se mai spune lui Cristian China-Birta, a ținut să lanseze această carte și acasă. Și bine a făcut.
N-a fost, de fapt, o lansare clasică; a fost un dialog cu publicul, în care Cristian China-Birta (foto în plan apropiat) și colegii săi din Kooperativa 2.0, Robert-Nicolae Feraru și Cosmin Sipoș, au răspuns pe îndelete întrebărilor celor din sală. Care întrebări nu au fost deloc puține. Totul s-a petrecut într-o atmosferă cât se poate de degajată, pigmentată și cu accente de umor. Una peste alta a fost o întâlnire din care cei din public au putut afla de la oameni cu o solidă experiență în domeniu o sumedenie de lucruri care, neîndoielnic, îi vor ajuta mult în viitor.
”Marketingul digital se complică de la o zi la alta. Este foarte posibil ca, în timpul care a trecut de când am trimis cartea către editură, să se fi întâmplat ceva în acest ecosistem. O schimbare de algoritm, o prevedere legislativă, un trend sau apariția unui nou canal de marketing digital. Sau cine mai știe ce ispravă, neanticipată de nimeniși pentru care nimeni nu s-a pregătit. Acesta este, de altfel, specificul industriei digitale: schimbarea ca o constantă. Cartea aceasta este gândită să ajute responsabilii de marketing de la branduri să înțeleagă cum funcționează componente mai tehnice (platforme, canale, stiluri de comunicare etc.) ale ecosistemului digital. Ca să le poată folosi mai bine. Ca să știe cât mai multe despre sistemul de marketing digital în întregimea lui. În esență, ca să se întâmple mai puține greșeli. Și să poată obține mai multe beneficii din invetițiile în marketing”, se arată pe coperta 4 a volumului. Un volum garnisit cu informații și explicații, foarte bine închegat.
Cât despre Cristian China-Birta, acesta este unul dintre cei mai cunoscuți oameni din digitalul românesc, cu o experiență de ani și ani în marketing, social media, blogging, dar mai ales în consultanță cu privire la campaniile cu influenceri. De altfel mai are un volum publicat, ”Ce ne facem, dom’le, cu influencerii ăștia?”, în care se regăsește o scriitură plină de savoare.
Tiberiu Sabo
Citește și
Se fac înscrieri pentru tabăra de vară Tech-Xplore din Sighetu Marmației









