Share
Moment festiv în Maramureș!: Psihologa și scriitoarea, care este atât de origine română, cât și evreiască, Hedi Fried, cetățean de onoare al Sighetului! (FOTO)

Moment festiv în Maramureș!: Psihologa și scriitoarea, care este atât de origine română, cât și evreiască, Hedi Fried, cetățean de onoare al Sighetului! (FOTO)

Momente festive în municipiul Sighetu Marmației în cea mai recentă ședință de Consiliu Local, cea din data de 31 august 2021. Atunci a fost conferit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Sighetu Marmaţiei doamnei Hédi Fried, psiholog și scriitor, supraviețuitoare a Holocaustului, născută la 15 iunie 1924 în Sighetu Marmației, arată reprezentanții administrației locale.

La ceremonia de decernare a titlului a participat dl. Robert Schorr din partea Federației Comunităților Evreiești din România, reprezentanţi ai comunităţii evreieşti din Sighetu Marmaţiei, apropiaţi ai doamnei Hédi Fried, dar şi sigheteni care au cunoscut-o de-a lungul anilor şi o apreciază, mai arată reprezentanții administrației locale sighetene.

Documentul Laudatio in Integrum, în care s-au arătat motivele pentru acordarea acestui titlu, a fost dat citirii de către inițiatorul acestui proiect, doamna consilier local Adriana Curmei. Diploma a fost preluată de către doamna doctor Mariana Markus din partea comunității evreiești din Sighetu Marmației, urmând a fi expediată la Stockholm, acolo unde doamna Fried și-a început o nouă viață după eliberarea de la Auschwitz.

“Este un moment solemn şi deosebit de important pentru comunitatea noastră, în care alegem să ne îndreptăm atenţia cu cinste și respect către o fiică a Sighetului care a demonstrat de-a lungul vieţii că demnitatea, umanitatea şi libertatea sunt valori care nu pot fi suprimate de niciun regim totalitar. Este de datoria noastră a tuturor să cunoaștem și să facem cunoscută istoria Holocaustului, dar și să menținem vie determinarea de a preveni și condamna orice manifestare rasistă, antisemită și xenofobă. Remarcabilă în cărțile doamnei Fried este capacitatea de a relata fără urmă de ură această cumplită experiență care a frânt mii de suflete”, a subliniat în alocuţiunea sa, primarul Vasile Moldovan.

În intervenția telefonică de la Stokholm, vizibil emoționată, doamna Hédi Fried a mulțumit personalităților care au propus să i se acorde acest titlu și primarului Vasile Moldovan pentru gestul deosebit de onorant. Totodată a transmis un gând de pace și de bună conviețuire sighetenilor de toate etniile. Hédi Fried s-a întors în orașul natal în anii 2010 și 2011, fiind întâmpinată cu căldură de comunitatea din care a plecat în urmă cu mai bine de 66 de ani.

Hédi Fried (născută în 15 iunie 1924, Sighetu Marmației, Maramureș, România) este o psihologă și scriitoare româno-evreică, supraviețuitoare a Holocaustului. După ce s-a salvat din lagărele Auschwitz și Bergen-Belsen a emigrat în Suedia în iulie 1945.

În 1944 Hédi Fried a fost deportată de autoritățile maghiare din nord-vestul Transilvaniei, împreună cu familia sa și cu alți evrei din Sighetu Marmației, în lagărul de concentrare de la Auschwitz. Părinții și rudele ei apropiate au murit acolo. A fost transferată apoi în lagărul de muncă forțată de la Bergen-Belsen apoi, cu ajutorul Crucii Roșii s-a stabilit în Suedia, unde a ajuns cu vaporul M/S Rönnskär. Hédi Fried a lucrat în Suedia ca psiholog și a participat la educarea tinerelor generații, promovând toleranța și înțelegerea între oameni. În plus, a publicat cinci cărți cu conținut autobiografic, care au fost traduse în peste 20 de limbi.[4] Trei cărți au fost traduse în limba română: Frânturi dintr-o viață. Drumul la și de la Auschwitz, A treia viață, Pendulul Vieții – Fragmente, experiente, reflecții – Date istorice și îndrumător pentru profesori. Hédi Fried a fost distinsă cu medalia Illis Cvorum și a fost numită Europeanul Anului în 1997. Ea a primit în 1998 Natur & Kulturs Kulturpris, un premiu cultural pentru opera ei literară. În 2015 a fost distinsă cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, la propunerea ministrului afacerilor externe, „în semn de profund respect pentru suferințele îndurate, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în lagărele de concentrare de la Auschwitz-Birkenau, pentru contribuția deosebită avută la promovarea valorilor toleranței și la mai buna cunoaștere a istoriei Holocaustului – o tragedie pe care omenirea nu trebuie să o mai cunoască”, și în 2017 cu Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania. În decembrie 2017 i s-a acordat Premiul Olof Palme pe anul 2017 pentru „eforturile neobosite de apărare a egalității în drepturi a tuturor oamenilor, precum și pentru munca de o viață de a face cunoscute atrocitățile produse de nazism și rasism, violență și prejudecăți”, conform surselor de pe wikipedia.ro.

C.Ț.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu