„Șezătoare în Postu’ Mare” la Târgu Lăpuș: Atelier de meșteșugit pentru copii și tineri - 9 minute în urmă
Prognoza meteo Maramureș, luni 23 martie 2026 - 23 minute în urmă
23 martie 1949, s-a născut Mircea Vintilă - 8 ore în urmă
Aparatură de ultimă generație pentru pediatrie, la Ambulatoriul Spitalului Municipal Sighet - 11 ore în urmă
Încă o înfrângere pentru ACS Fotbal Feminin Baia Mare, a 10-a din 11 meciuri - 12 ore în urmă
Ochelari Polaroid, rame de ochelari și ochelari Ray-Ban: cum alegi corect pentru vedere și stil - 12 ore în urmă
Calificare la turneul semifinal pentru juniorii 2 de la Academia de Handbal Minaur - 14 ore în urmă
Eleve de la Colegiul Tehnic „George Barițiu” Baia Mare, pe podium la etapa județeană a Festivalului de Muzică Francofonă „Chants, Sons sur scéne” - 15 ore în urmă
Urmărire în trafic în Sighet. Un contrabandist a fost arestat - 16 ore în urmă
Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, în duminica a patra din Postul Paștilor - 16 ore în urmă
Mare eveniment în Berbești: Militarii maramureșeni au depus coroane de flori la Troița Legionarilor Polonezi, la o sută de ani de relații între cele două țări (FOTO)
Ziua de 23 iunie a adus un eveniment festiv extrem de important în satul Berbești, comuna Giulești. A fost marcat un secol de colaborare militară între Polonia și România.
Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de relații militare internaționale româno-polone, astăzi a avut loc o acțiune organizată la Monumentul Legionarilor Polonezi din Berbești, dedicată evenimentelor din 3 – 6 octombrie 1914, când satele maramureșene, aflate sub ocupație rusă, au fost eliberate de legionarii polonezi. Monumentul Legionarilor Polonezi din Berbești este ridicat în memoria acestor eroi.
La eveniment au participat oaspeți din statul prieten, respectiv ambasadorul Poloniei în România, Excelența Sa, Maciej Lang, președintele Asociației ”Res Carpathica”, Jan Sklodowski, respectiv personalități marcante din domeniul istoriei, culturii și efective armate polone și române și autorități județene. Cu această ocazie a fost oficiată Sfânta Liturghie de către preoți ai Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului și preoți militari polonezi, au fost depuse coroane de flori și au fost trase 3 salve de armă, pentru a omagia memoria celor 6 polonezi care au luptat pentru libertatea maramureșenilor.
„În data de 23.06.2021, în localitatea Berbești, la Monumentul dedicat Legionarilor Polonezi a fost comemorat evenimentul ,,100 de ani de relații militare internaționale polono-române”. La eveniment au participat demnitari din Republica Polonă, oficialități județene și locale, militari români și polonezi, precum și numeroși localnici. Activitatea s-a încheiat cu depuneri de coroane și jerbe de flori la Troița Legionarilor Polonezi de către militarii Centrului Militar Județean Maramureș și cei ai Batalionului 612 Artilerie Antitanc ,,Maramureș’’. A onorat cu prezența la acest eveniment și locțiitorul comandantului Diviziei 4 Infanterie ,,Gemina’’, general de brigadă doctor Nicolae Tonu”, a arătat lt.col. Marius Mihai.
„Din documentele arhivistice studiate şi din tradiţia orală locală a rezultat, cu certitudine, faptul că în ziua de 6 octombrie 1914, pe raza localității Berbeşti a avut loc un conflict armat între cazacii ruşi care au invadat satele maramureşene în perioada 3-6 octombrie 1914 şi un detașament de legionarii polonezi ai Brigăzii a 2-a a Legiunilor poloneze care s-a deplasat dinspre Baia Sprie, în marş forţat, prin pasul Gutâi situat în vestul Munților Gutâi. În urma conflictului care a avut loc în seara acelei zile, între orele 19.00 – 20.00, şase tineri polonezi au fost împușcați şi înmormântaţi într-o groapă comună din cimitirul bătrân al satului, în ziua de 7 octombrie 1914, între orele 13.00 – 14.00. Dintre cei șase legionari înmormântați aici au fost identificați trei, respectiv sergentul Zygmunt Karol Lagiewski, soldaţii Jan Bojarek şi Jozef Bojarek. Legionarii polonezi au fost aceia care în dimineaţa zilei de 7 octombrie 1914 i-au alungat pe ruşi din capitala Maramureşului, Sighetu Marmaţiei, și din toate satele maramureșene aflate în dreapta și stânga râului Tisa. În amintirea acestor eroi, a fost amenajat acest mormânt şi a fost ridicată această troiţă maramureşeană din lemn. Evenimentul ,,Comemorarea a 100 de ani de relații militare internaționale polono-române”, organizat în data de 23 iunie 2021, începând cu ora 10.00, va avea loc în localitatea Berbești, la Monumentul Legionarilor Polonezi din această străveche așezare”, a relatat Laurențiu Batin, primarul comunei Giulești.
C.Ț.













