Legislație încălcată: Administrator de local din Sighetu Marmației, sancționat pentru că l-a ținut deschis după miezul nopții
Încălcare a legislației în vigoare, în contextul stării de alertă, în municipiul Sighetu Marmației, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Mai exact, proprietarul a lăsat localul deschis după miezul nopții.
În fapt, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Sighetu Marmației s-au sesizat noaptea trecută cu privire la nerespectarea legislației în vigoare și a măsurilor stabilite în stare de alertă în incinta unei societăți comerciale din localitate.
„În urma verificărilor efectuate, administratorul societății a fost sancționat contravențional cu suma de 9.000 lei, iar alte două persoane, clienți aflați în incinta localului au fost sancționate în conformitate cu prevederile Legii nr.61/1991, republicată cu modificările și completările ulterioare”, a anunțat CJSU Maramureș.
DirectMM.ro














