La Seini se organizează cea de-a IV-a ediție a Târgului de Antichități - 24 minute în urmă
Avarie la rețeaua de apă din Baia Mare. Mai multe imobile de pe strada Barbu Ștefănescu Delavrancea au rămas fără apă - 27 minute în urmă
Atenție, șoferi! ISU Maramureș organizează astăzi un exercițiu cu victime multiple în Pasul Gutâi - 33 minute în urmă
Folclorul maramureșean ajunge din nou în SUA. „Comorile Izei”, invitat la Festivalul Românesc din Cleveland - 52 minute în urmă
Florentin-Nicolae Tuș, președintele CCI Maramureș, la ceas aniversar - 55 minute în urmă
Vizite arhierești în Protopopiatul Ortodox Vișeu - 1 oră în urmă
Post vacant la Liceul Teoretic „Leowey Klara” din Sighetu Marmației. Nu se cere vechime - 1 oră în urmă
Arhim. Macarie Motogna, starețul Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia, la ceas aniversar - 1 oră în urmă
4 august 1919, ziua în care trupele române au intrat în Budapesta lui Béla Kun - 2 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș, marți 4 august 2026 - 3 ore în urmă
La Cetățele s-a inaugurat weekendul acesta Centrul Social Cultural „Cuvioasa Parascheva”, cu arhiereasca binecuvântare adusă de PS Părinte Timotei Sătmăreanul!
La Cetățele s-a inaugurat weekendul acesta Centrul Social Cultural „Cuvioasa Parascheva”, cu arhiereasca binecuvântare adusă de PS Părinte Timotei Sătmăreanul!
Sâmbătă, 20 august 2022, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Ortodoxă Cetățele, Protopopiatul Lăpuș, unde a săvârșit Sfânta Liturghie și a sfințit un centru multifuncțional.
Slujba a fost săvârșită la Altarul de vară din curtea bisericii cu hramul „Sfânta Cuvioasa Parascheva”, cu participarea unui sobor de preoți și diaconi, și a unui număr mare de credincioși, în frunte cu domnul Ioan Mircea Tentiș, primarul comunei Șișești. Din soborul slujitor au făcut parte Pr. Claudiu Ciascai, de la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, Pr. Dan Băbuț, parohul credincioșilor, Arhid. Gherasim Nap, Diac. Ioan Onuț Păcurar, referent secretariat, alături de alți preoți invitați din parohiile învecinate. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de o parte a membrilor Grupului psaltic „Theologos” al Eparhiei condus de domnul Florian Vois.
La final, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, a hirotesit pe părintele paroh întru iconom-stavrofor, cu dreptul de a purta Sfânta Cruce, și, în încheiere, părintele Băbuț a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și slujire, oferind, din partea credincioșilor o icoană cu chipul Maicii Domnului și un coș cu flori.
De asemenea, înainte de săvârșirea Ierurgiei de a binecuvânta și sfinți centrul multifuncțional, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a conferit domnului Dr. Iuliu Pop distincția pentru laici „Crucea Justinian Arhiepiscopul” în semn de recunoștință și prețuire pentru sprijinul și contribuția adusă la zidirea Centrului Cultural Social „Cuvioasa Parascheva” al parohiei Cetățele, Protopopiatul Lăpuș. Clădirea este ridicată și în memoria doamnei Dr. Pop Daniela Maria, soția domnului Iuliu Pop, arată Arhid. Adrian Dobreanu, Responsabil Comunicații Media-Online.
DirectMM.ro




















