Într-un articol semnat de jurnalista Loredana Codruț pentru platforma Știripesurse.ro, sunt prezentate declarații recente ale Laurei Codruța Kövesi, care, spre finalul mandatului său la conducerea Parchetul European, vorbește deschis despre presiuni și piedici venite chiar din interiorul instituțiilor europene.
La prima vedere, poate părea surprinzător. Mulți dintre noi tindem să creadem că, odată ajuns la nivelul Uniunii Europene, lucrurile funcționează „ca la carte”. Instituții puternice, reguli clare, mecanisme de control bine puse la punct. Și totuși, realitatea descrisă de Kövesi arată altfel: anchete îngreunate, proceduri complicate inutil, intervenții discrete dar constante, care par să încetinească lupta împotriva fraudei. De fapt, ceea ce spune ea nu este neapărat o excepție. Este mai degrabă o confirmare a unei realități pe care o vedem peste tot. Atunci când anchetele ajung prea aproape de zone sensibile, apar obstacole. Uneori sunt legi, alteori sunt proceduri, iar uneori sunt pur și simplu oameni care preferă ca lucrurile să rămână neschimbate.
Kövesi povestește că una dintre cele mai dificile părți ale mandatului său nu a fost construirea unei instituții noi, ci acceptarea faptului că aceasta trebuie să fie cu adevărat independentă. Pare paradoxal: creezi o instituție pentru a combate frauda, dar apoi te lupți s-o încetinești să își facă treaba. În loc să fie sprijinită, este „îndulcită”, „întârziată” sau împinsă într-o birocrație fără sfârșit.
Exemplul din Grecia, unde o anchetă legată de fonduri europene s-a blocat din cauza imunității politice, nu este doar despre o țară. Este despre un tipar. Un tipar în care regulile, deși corecte pe hârtie, devin ziduri în practică. Iar când aceste ziduri sunt prea groase, adevărul ajunge mai greu la suprafață. Nici tensiunile cu alte instituții europene nu sunt o surpriză totală. În orice sistem de acest calibru, cu multe structuri și interese diferite, apar inevitabil conflicte. Dar întrebarea importantă nu este dacă există conflicte, ci cum sunt gestionate. Sunt ele folosite pentru a îmbunătăți sistemul sau, dimpotrivă, pentru a bloca lucruri incomode?
Poate cel mai important lucru spus de Kövesi nu ține de un caz anume sau de un nume. Ea vorbește despre o mentalitate. Iar aici lucrurile devin mai clare. Pentru că nu mai este vorba doar despre Uniunea Europeană. Este vorba despre un mod de a funcționa pe care îl regăsim, într-o formă sau alta, aproape peste tot în instituții, în administrații, uneori chiar și în organizații private. Ideea că „mai bine nu deranjăm prea mult” sau că „lucrurile trebuie gestionate cu grijă” poate părea, la prima vedere, una pragmatică. Dar, dusă prea departe, ea devine o frână. O frână care nu oprește doar scandalurile, ci adevărul și dreptatea.
În fond, ceea ce reiese din aceste declarații nu este doar o critică la adresa unor instituții europene. Este o oglindă. O oglindă care arată că problemele nu țin doar de loc sau de un anumit nivel, ci de felul în care oamenii aleg să reacționeze atunci când lucrurile devin incomode. Și poate aici este concluzia cea mai simplă: nu contează dacă vorbim despre o primărie mică sau despre instituții europene. Reflexul de a încetini, de a amâna sau de a evita există peste tot. Diferența o face doar cât de des este acceptat și cât de des este contestat.
Vasile Petrovan
