CS Minaur a transferat un jucător care în sezonul trecut a fost cel mai tânăr marcator din Liga 2 - 10 minute în urmă
Știința Explorări, meci acasă cu Corona Brașov în Cupa României - 2 ore în urmă
Programul de salubritate din Tăuții-Măgherăuș rămâne la un ritm săptămânal - 2 ore în urmă
Căminul pentru Persoane Vârstnice din Baia Sprie angajează infirmieri, asistent social și bucătar - 3 ore în urmă
Vreme severă în următoarele zile: ger, vânt și polei - 3 ore în urmă
După 30 de ani, România își achită datoria către SUA - 4 ore în urmă
Cursuri de dans popular la Asuaju de Sus - 4 ore în urmă
În Tăuții Măgherăuș se organizează cea de-a III-a ediție a competiției Trofeul BST Arena - 4 ore în urmă
Starea drumurilor în Maramureș - 5 ore în urmă
Pasiune, excelență și premii: Elevii din Maramureș, performanță de top la Concursul Național „La Școala cu Ceas” - 5 ore în urmă
Grefier trimis în judecată după ce a furat peste 300 de dosare penale
Un grefier de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, aflat în stare de arest preventiv, a fost trimis în judecată. Bărbatul este acuzat de furtul a peste 300 de dosare penale.
Mai mult decât atât, într-unul dintre aceste dosare, individul a dat chiar o soluție falsă, închizând ancheta în mod ilegal, prin falsificarea semnăturii procurorului. Acum, grefierul trebuie să răspundă în fața legii pentru sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, uzurparea de calități oficiale, favorizarea făptuitorului, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
Anchetatorii au descoperit că în luna noiembrie a anului 2023, grefierul în cauză a sustras nu mai puțin de 323 de dosare penale și alte înscrisuri oficiale care aparțineau Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației. Acesta le-a depozitat într-un spațiu situat în apropierea locuinței sale. Într-unul dintre dosare, grefierul l-a abordat pe un martor dintr-un caz de infracțiune la regimul rutier pretinzând că este procuror și sugerându-i acestuia că va emite o soluție de netrimitere în judecată.
Mai mult, a falsificat semnătura procurorului și a întocmit o ordonanță de clasare, pe care i-a înmânat-o persoanei implicate în dosar.
Anul trecut, pe 23 decembrie 2023, anchetatorii au efectuat trei percheziții domiciliare în județul Maramureș, iar cinci zile mai târziu au desfășurat o altă percheziție în județul Bistrița-Năsăud.
Dosarul a fost trimis pentru judecare la Judecătoria Baia Mare, unde bărbatul va răspunde pentru acțiunile sale.















