„Tânjaua Hotenarilor” are loc în acest final de săptămână; Vechiul obicei agrar atrage an de an numeroși participanți - 2 ore în urmă
Intervenție a salvamontiștilor în zona Strâmbu Băiuț în sprijinul unui bărbat accidentat - 4 ore în urmă
Etapă fără surprize în Liga 5 - 4 ore în urmă
Povestea tenismenei Karla Pop: de la primul antrenament, la performanțele obținute în turneele FRT - 4 ore în urmă
Peste 600 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiștii maramureșeni în minivacanța de 1 Mai - 5 ore în urmă
DGASPC a organizat o întâlnire de formare privind prevenirea consumului de substanțe interzise la Sighetu Marmației - 7 ore în urmă
42 de infracțiuni constatate în primele trei zile ale lunii de polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighet - 7 ore în urmă
Doina Cornea, opt ani de la trecerea la cele veșnice - 8 ore în urmă
DanceLight Studio Baia Mare, două locuri I la Black Swan Dance Competition - 8 ore în urmă
Opera „Bărbierul din Sevilla” va fi pusă în scenă la Centrul Cultural „Titiana Mihali” din Borșa - 9 ore în urmă
Cum se pot deturna licitațiile publice
Luni, 20 mai, de la ora 19:30, va avea loc dezbaterea cu tema ”Deturnarea licitațiilor publice”, care poate fi urmărită de către oricine e interesat – live și gratuit – pe homepage www.juridice.ro.
Moderatorul av. Dan Cristea (Managing Associate Țuca Zbârcea & Asociații – vezi foto) îi va avea ca invitați pe:
- Consilier juridic dr. Florentina Drăgan (cadru didactic colaborator Masterat Achiziții Publice, Facultatea de Drept a Universității din București)
- Av. dr. Radu Slăvoiu
- Av. Georgiana Trandafir (Managing Partner Trandafir & ASOCIAȚII
Pentru întrebări/subteme puteți scrie aici. Mai multe amănunte aflați aici .















