Iulia Corău, din Botiza, este una dintre priceputele țesătoare ale Maramureșului. „De covoare m-am ocupat de când m-am căsătorit, în 1981”, își amintește maramureșeanca.
Azi, prin intermediul Centrului Culturii Tradiționale Maramureș aflăm mai multe despre acest subiect:
„Am început să promovez covoarele tradiționale la târguri de când eram în clasa a VIII-a. Atunci, doamna directoare, Victoria Berbecar, m-o trimis la Sighetu Marmației la Cântarea României, unde am obținut Locul I.
Să vopsesc cu mai multe culori combinate am învățat de la doamna Berbecar. Ea a reînviat vopsitul cu plante, că lumea începuse să vopsească cu chimicale. De la bunica știu să vopsesc cu coajă de nuc, cu sunătoare, coajă de ceapă, coji de arin, erau mai mult nuanțe de maro. Mai demult se vopsea în culori mai închise. Alea le-am învățat de la bunica, celelalte de la Victoria Berbecar.
Covoarele se pun pe perete, dar și pe pat sau pe jos. La un moment dat se făceau în culori combinate, adică chimicale și naturale. Apoi s-a revenit la culori naturale că sunt mai plăcute. La noi, toate femeile știu să țasă, dar nu toate știu să vopsească lână. Doamna Berbecaru o învățat și alte femei să vopsască, mai ales cele care o ajutau. Așa am învățat și eu, ajutând.
Pe covoare țesem motive specifice zonei noastre: muncile câmpului, fântâna cu cumpănă, femeie cu zadie, cerbul, bradul, roata soarelui sau roata norocului care apare și pe porțile maramureșene, hora satului, triunghiul, instrumente precum hreabănul cu care se culeg afinele, furca, florile câmpului, ciobanul cu oi etc. Fiecare element de pe covor are povestea lui… ” – se precizează în Memoria Ethnologica, Meșteșuguri, autor Maria Mirela Poduț.
Foto: Marius Marian
