Copiii Ansamblului „Florile Chioarului” din Săcălășeni, vizitați de Moș Nicolae - 10 minute în urmă
„Întâlnire între prietenii naturii”: Educație ecologică prin joc și culoare la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza“ din Baia Mare - 25 minute în urmă
Daruri de la Moș Nicolae pentru copiii din Tăuții Măgherăuș - 29 minute în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Când vina organizează emoția - 47 minute în urmă
Start oficial pentru PROALL, un proiect transfrontalier România–Ucraina pentru intervenții la incendii - 1 oră în urmă
Este posibil astăzi Umanismul? (foileton 2) - 3 ore în urmă
Campania Națională de Colectă de Crăciun: Băimărenii sunt invitați să doneze alimente pentru cei aflați în nevoie - 3 ore în urmă
20 de ani de American Spaces la American Corner Baia Mare - 3 ore în urmă
Reamenajarea spațiului de studiu al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare - 3 ore în urmă
Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare organizează concurs pentru funcția de manager - 4 ore în urmă
Situația 31 martie România: În județul Maramureș pentru toți cei care aleg țara noastră ca adăpost se iau măsuri! În total 7 ucraineni, trecând ilegal, la noi!
Situația 31 martie România: În județul Maramureș pentru toți cei care aleg țara noastră ca adăpost se iau măsuri! În total 7 ucraineni, trecând ilegal, la noi!
Acțiuni desfășurate în sistem integrat de către structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne. În data de 31 martie a.c., în intervalul orar 00.00-16.00, au intrat în România, prin Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației 1003 persoane și 100 autoturisme. Din cele 1003 persoane, 800 sunt cetățeni ucraineni. Până la ora 16.00 nu au fost solicitări de azil în Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației, arată autoritățile din Maramureș.
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au depistat, în data de 30 martie a.c., șapte cetățeni ucraineni, bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 59 de ani, care au trecut din Ucraina în România, prin apa râului Tisa. Cele șapte persoane au fost depistate pe direcția localităților de frontieră Sighetu Marmației și Lunca la Tisa. Toți cetățenii ucraineni au solicitat o formă de protecție statului român, fapt pentru care s-au demarat procedurile specifice în astfel de cazuri.
Pompierii maramureșeni au transportat din Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației cinci persoane cu autospeciala din dotare, însoțiți de jandarmi, la Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Maramureș din Șomcuta Mare. O altă persoană venită din Ucraina a fost transportată la o societate privată de transport din Baia Mare, de unde a plecat la Cluj-Napoca. Alte șapte persoane au fost preluate și transportate, însoțite de voluntari, de la o pensiune din comuna Sarasău în Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației. De asemenea. 26 persoane, însoțite de voluntari, au fost transportate la Gara CFR Sighetu Marmației, de unde au plecat cu trenul la Cluj-Napoca și București. În prezent nu sunt persoane cazate în tabăra operaționalizată de pompierii maramureșeni la Sighetu Marmației. Sunt asigurate 160 locuri pentru cazare, care pot fi suplimentate în funcție de evoluția situației. Polițiști, jandarmi și polițiști locali sunt prezenți în zona limitrofă a punctului de trecere a frontierei pentru a se asigura că cetățenii veniți din Ucraina nu sunt expuși victimizării. În sprijinul jandarmilor maramureșeni sunt prezente efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Brașov.
Sunt asigurate și identificate în alte locații (pensiuni, hoteluri, locații ale cultelor religioase, locații ale autorităților administrației publice locale, unități de învățământ etc.) peste 9.000 locuri de cazare pentru cetățenii din Ucraina. Locurile de cazare pot fi suplimentate în funcție de evoluția evenimentelor și a fluxului de persoane în Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației. Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Maramureș din Șomcuta Mare are un grad de ocupare de 23%. Sunt cazați în prezent cinci cetățeni ucraineni, mai arată autoritățile maramureșene.
C.Ț.















