Share
Traficanții de persoane sunt tot mai periculoși

Traficanții de persoane sunt tot mai periculoși

Tinerii băimăreni au fost informați cum să nu cadă în plasa traficanților de persoane. Campania ”Informare acasă! Siguranță în lume!”, destinată celor care doresc să muncească, să studieze și să locuiască în străinătate s-a desfășurat la Colegiul Național ”Gheorghe Șincai” din Baia Mare. Elevii prezenți la eveniment au aflat informații despre traficul de persoane și despre cei care practică această ”meserie”. ”Vreau să spulber un mit: acela prin care mulți nu dau importanță unor lucruri pe motiv că « mie nu mi se poate întâmpla»”, a spus comisarul șef Augusta Bora, coordonator al Centrului Regional Împotriva Traficului de Persoane Cluj-Napoca. Din păcate, traficanții de persoane au fețe prietenoase și metode foarte evoluate de a racola clienții, consideră oamenii legii. Augusta Bora a vorbit despre cazuri în care o persoană aflată în străinătate și-a chemat telefonic prietenul la muncă sub amenințarea pistolului traficanților. De aceea e nevoie de o informare foarte atentă atunci când apar astfel de situații, pentru că uneori, în spatele unui anunț de angajare, poate fi o rețea de traficanți de persoane. Cum acționează? Le iau documentele, telefoanele și le întrerup posibilitatea de a comunica cu persoanele cunoscute sau cu familia. Violență, șantaj, amenințarea cu moartea, sechestrare sunt riscurile la care se expun cei care ajung victime ale traficului de persoane.

”Campania se adresează în primul rând vouă. Veți avea contact cu lumea de afară, veți merge să studiați în străinitate. E important să fiți informați, să fiți în siguranță oriunde veți merge”, a precizat Marius Cucuiat, inspector școlar general adjunct la ISJ Maramureș. La eveniment a particpat și  Lilla Debelka, secretar de stat în Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu