Share
Intervalul 9-25 septembrie, hotărâtor pentru păstrarea pensiilor de urmaș de către cei care își continuă studiile după vârsta de 16 ani

Intervalul 9-25 septembrie, hotărâtor pentru păstrarea pensiilor de urmaș de către cei care își continuă studiile după vârsta de 16 ani

Dacă își continuă studiile într-o formă organizată de învățământ organizată, până la terminarea acestora – fără însă a depăși vârsta de 26 de ani, copiii au dreptul la pensie de urmaș și după ce împlinesc 16 ani. Pentru a beneficia de ea, aceștia au obligația să prezinte până în 25 septembrie o adeverință din care să rezulte că în anul scolar în curs (2019-2020, în cazul de față) urmează o formă organizată de învățământ, potrivit legislației în vigoare. Pentru ca adeverințele să fie valabile, ele trebuie să fie eliberate începând cu de 9 septembrie 2019, data la care începe noul an scolar.

Pentru că anul universitar începe la 1 octombrie 2019, studenții  beneficiari de pensii de urmaș (dar având până în 26 de ani) vor prezenta în acest sens la casa de pensii o declarație pe propria răspundere.  Dar au obligația să prezinte adeverința privind continuarea studiilor până cel târziu 25 octombrie 2019. Neprezentarea adeverințelor sau a declarațiilor pe proprie răspundere până în 25 septembrie conduce la suspendarea plății pensie de urmaș, începând cu 1 octombrie.

Adeverințele de școlarizare eliberate pentru anul scolar universitar 2019-2020 vor fi însoțite de un cupon de pensie (copie si original), precum și de cartea de identitate (copie și original). În cazul în care se ajunge la suspendarea pensiei de urmaș,  adeverințele de școlarizare trebuie să fie însoțite și de o cerere de reluare la plată a pensiei.

 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu