Intervenție a salvamontiștilor într-o zonă greu accesibilă în sprijinul unui bărbat cu probleme medicale
Salvamontiștii maramureșeni au avut aseară o intervenție într-o zonă greu accesibilă a localității Ulmoasa. Aceștia au acționat ca resursă de sprijin a SMURD pentru extragerea și evacuarea unui pacient de 60 ani cu multiple probleme medicale.
„Acesta a fost stabilizat la domiciliu de medic, iar ulterior transportat de salvatorii montani cu o targă (…) pe o distanță de 400 de metri până la autospeciala SMURD”, a precizat Salvamont Maramureș.
Sursa foto: Salvamont Maramureș














