Două eleve din Baia Sprie au obținut Mențiune și Mențiune Specială la Concursul Județean „Magia Cuvintelor” - 33 minute în urmă
Dr. ing. Ștefan Marinca, distins cu titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Baia Mare - 55 minute în urmă
„De la literă la sens”: o nouă sesiune de formare profesională a adus împreună cadrele didactice debutante, în Baia Mare - 1 oră în urmă
Lista stranierilor anunțată de Hagi pentru amicalele cu Georgia și Țara Galilor de luna viitoare - 2 ore în urmă
Sir David Attenborough, împlinește astăzi 100 de ani - 2 ore în urmă
Biblioteca din Groși a intrat într-un proces de reabilitare și modernizare - 2 ore în urmă
Dirty Shirt susține Fight for Animals la concertul din Baia Mare - 2 ore în urmă
Rânduiala Transcendenței (foileton 3) - 3 ore în urmă
Elevi ai Liceului Tehnologic de Transporturi Auto Baia Sprie, în vizită la Facultatea de Inginerie din Baia Mare - 3 ore în urmă
Muzeul Tărnița din Băița a sărbătorit un an de la deschidere printr-un eveniment special - 3 ore în urmă
„Integrare prin muzică și artă”: Esperando implementează un proiect care are ca scop creșterea calității vieții persoanelor cu dizabilități
Proiectul ”Integrare prin muzică și artă” pe care Asociația Esperando îl implementează are ca scop creșterea calității vieții persoanelor cu dizabilități, a familiilor și speciliștilor din învățământ, prin tehnici neconvenționale.
În cadrul proiectului au loc ateliere de terapie prin muzică și terapie prin artă, la care participă persoane cu dizabilități, elevi, specialiști în lucru cu persoanele cu dizabilități etc.
Însă, punctul culminat al proiectului a fost cursul de terapie prin muzică susținut de prof. Monika Manases – psiholog, formator în lucrul terapeutic cu muzica, și prof. Alina Andreicuț – specializată în lucrul terapeutic cu muzica.
De deslușirea tainelor acestei terapii s-au bucurat terapeuți din Centrul de Zi Esperando, personal din cadrul Centrul de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Griviței Baia Mare, personal CSEI – Centrul Școlar de Educație Incluzivă, studenți de la Facultatea de Litere CUNBM – Specializarea Asistență Socială, părinți ai copiilor și tinerilor cu nevoi speciale.
Terapia prin muzică utilizează muzica în diferite forme și moduri pentru a îmbunătăți starea de sănătate fizică și mentală a individului.
Terapeuții folosesc muzica pentru că este o formă de stimulare senzorială, care are efecte asupra psihicului (relaxare, dezvoltarea și îmbunătățirea unor abilități, exprimarea emoțiilor și sen-timentelor într-o maniera non-verbală) și stării fizice (recuperare fizică, îmbunătățirea mișcării).
În cadrul activităților de terapie prin artă se facilitează un schimb de experienţă/ cunoştinte/ abilități între tineri cu și fără dizabilități. Aceștia, indiferent de starea lor de sănătate, constituie o resursă importantă pentru comunitate.
Terapia prin artă folosește o serie variată de metode, mijloace și materilale pentru atingerea scopului terapeutic, de la tradițional până la forme moderne de exprimare a creativității. Nu necesită un anumit simț artistic, creativitate sau experiență în realizarea unor obiecte de artă. Trebuie doar să înveți să te exprimi cât mai liber și spontan.
Activitățile non-formale din proiect vor asigura o mai bună integrare socială a tinerilor şi manifestarea lor mai activă şi mai responsabilă. Proiectul se derulează în perioada octombrie – decembrie 2022.
















