Share
Indian Wells: Sorana Cîrstea a învins câștigătoarea Turneului Campioanelor, Caroline Garcia! Mesajul liderului mondial Iga Swiatek și șansa la trofeu!

Indian Wells: Sorana Cîrstea a învins câștigătoarea Turneului Campioanelor, Caroline Garcia! Mesajul liderului mondial Iga Swiatek și șansa la trofeu!

Indian Wells: Sorana Cîrstea a învins câștigătoarea Turneului Campioanelor, Caroline Garcia! Mesajul liderului mondial Iga Swiatek și șansa la trofeu!

Sorana Cîrstea a avut prima reacție după victoria cu Caroline Garcia, din optimile de la Indian Wells. Sori i-a mulțumit antrenorului Thomas Johansson și a avut un mesaj special și pentru românii prezenți în tribunele din California, arată AS.ro.

Pentru Sorana Cîrstea, aceasta a fost prima victorie în fața unei jucătoare de top 5 WTA după 1988 de zile. În 2017, ea o învingea la Beijing pe Karolina Pliskova, cu 6-1, 7-5. A fost și primul succes în fața sportivei din Franța, deținătoarea trofeului de la Turneul Campioanelor 2022.

Sorana Cîrstea, prima reacție după victoria cu Caroline Garcia

„Nu o învinsesem pe Caro niciodată înainte, așa că știam că va fi un meci foarte greu. E o jucătoare foarte agresivă și joacă foarte bine în ultimul timp. Știam că va fi foarte greu, dar sunt foarte fericită că am reușit să câștig, acest succes înseamnă enorm. Am început să mă pregătesc cu Thomas Johansson în pre-sezon și am simțit că joc din ce în ce mai bine, chiar dacă rezultatele nu au fost cele pe care mi le-am dorit în ianuarie și februarie. E un antrenor excepțional și cred că îi datorez forma bună lui. E impresionant să am acest sprijin atât de departe de casă. Au fost alături de mine cu inima și țin să le mulțumesc. Mă simt grozav să am parte de o asemenea atmosferă, victoria e și a suporterilor români, care au fost incredibili”, a spus Sorana Cîrstea, la finalul meciului cu Garcia.

Sorana Cîrstea – Iga Swiatek, în sferturi, la Indian Wells

Pentru Sorana Cîrstea urmează acum cel mai greu duel posibil. Va da piept cu cea mai bună jucătoare a lumii, Iga Swiatek. Aceasta va fi a doua întâlnire directă dintre cele două, după ce poloneza s-a impus la Australian Open 2022, cu 5-7, 6-3, 6-3, în faza optimilor de finală. Până la această ediție, cea mai bună performanţă la Indian Wells a fost înregistrată de Sorana chiar anul trecut, când atingea optimile de finală. Acolo, era învinsă de Simona Halep, fără drept de apel, 1-6, 4-6. De asemenea, Sorana ajungea în turul al treilea de la Indian Wells şi în 2021. Sori pierdea atunci în faţa Elinei Svitolina, 6-4, 4-6, 6-7.

Sorana Cîrstea a venit la Indian Wells, după ce a fost eliminată încă din turul secund la Dubai. Românca pierdea la turneul din Emiratele Arabe Unite în fața Karolinei Muchova. Pentru accederea în sferturi, Cîrstea va primi 184.465 de dolari şi 215 puncte WTA, mai arată AS.ro.

Reacția liderului mondial

Iga Swiatek crede că Sorana Cîrstea, adversara sa din sfeturile de finală de la Indian Wells, are capacitatea să facă partide mari, independent de adversar. Poloneza a punctat că trebuie să se concentreze la maximum pentru a-şi continua seria formidabilă de victorii din 2023. Vorbind despre disputa cu Sorana Cîrstea, care va avea loc joi seară/noapte (organizatorii nu au anunţat încă ordinea de mâine), Swiatek a dat dovadă de multă curtoazie. Iga a vorbit de potenţialul enorm avut de sportiva noastră, care, într-o zi bună, poate pune probleme serioase oricărei jucătoare. „Am jucat cu Sorana, ne-am şi antrenat de câteva ori. Fiecare zi este diferită, dar Sorana este o jucătoare care merită să fie aici (n.r.- în sferturi la Indian Wells), știu cât de bine poate juca. Voi fi pregătită 100%”, a declarat Swiatek după succesul cu Emma Răducanu.

Cum arată cotele la câștigarea Indian Wells

În sferturile de finală feminine de la Indian Wells se vor înfrunta Iga Swiatek (cap de serie numărul 1) cu Sorana Cîrstea, iar pe aceeași parte de tablou Karolina Muchova și Elena Rybakina (cap de serie nummărul 10). Pe partea inferioară de tablou vor juca Maria Sakkari (7) cu Petra Kvitova (15) și Coco Gauff (6) cu Aryna Sabalenka (2).

Bookmakerii sunt de părere că principala favorită este de departe Iga Swiatek, care a primit o cotă de 1,73, poloneza fiind urmată de Aryna Sabalenka, bielorusa primind cota de 4. Podiumul e completat de Elena Rybakina, cu o cotă de 7. Pe locurile 4, 5 și 6 se regăsesc Coco Gauff (cota 11), Maria Sakkari (cota 15) și Petra Kvitova (cota 23). Ultimele locuri sunt ocupate de Karolina Muchova, cu o cotă de 29, în timp ce Sorana Cîrstea a primit cota de 51, bookmakerii desemnând-o pe româncă „outsider clar”. Și cei de la ELO Rankings au întocmit un clasament cu procentajul pe care-l are fiecare jucătoare calificată în sferturi la câștigarea marelui trofeu: Swiatek: 48%. Sabalenka: 16%. Gauff: 9%. Rybakina: 8%. Sakkari: 7%. Kvitova: 6%. Muchova: 4%. Cîrstea: 1%

DirectMM.ro

 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu