Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Emoțiile nu sunt problema. Interpretarea lor este - 7 ore în urmă
Laguna Albastră de la Poiana Botizii, primul obiectiv amenajat al traseului tematic „101 Minuni de la Capătul Lumii – Băiuț” - 8 ore în urmă
Liber la trafic: Pasajul de la Clubul Văcarilor a fost recepționat oficial - 8 ore în urmă
Apariție editorială: „Episcopia greco-catolică de Gherla (1853-1930). Protopopiatul greco-catolic al Vișeului” – autor Lazăr Năsui - 13 ore în urmă
Ion Șiugariu, omagiat la Casa Memorială din Băița printr-un medalion cultural dedicat operei și memoriei sale - 13 ore în urmă
Maestrul Dumitru Dobrican va primi titlul de Cetățean de Onoare al județului Maramureș - 13 ore în urmă
„Alege viața! Spune NU drogurilor!”: DGASPC Maramureș continuă acțiunile de prevenire a consumului de substanțe interzise - 14 ore în urmă
Tineri români și chinezi, în vizită la Instituția Prefectului- Județul Maramureș - 14 ore în urmă
„Youth at the Top”: Elevii din Vișeu de Sus au explorat ecosistemele din Parcul Natural Munții Maramureșului - 15 ore în urmă
Vizite pastorale în patru parohii din Protopopiatul Ortodox Vișeu - 16 ore în urmă
In memoriam Marian Ilea: Premieră și lansare de carte la Teatrul Municipal
Momente emoționante, ieri, la Teatrul Municipal Baia Mare, care a găzduit lansarea volumului „I se spunea Armeanul”, de Marian Ilea, precum și premiera spectacolului cu același nume, după același autor, în regia lui Gavriil Pinte. A fost un eveniment în memoria lui Marian Ilea, scriitorul și jurnalistul care a fost un reper în cultura și presa din Maramureș, o prezență plină de har în literatura română contemporană.
Despre carte, despre spectacol și despre personalitatea lui Marian Ilea au vorbit, deopotrivă cu emoție și admirație, Radu Macrinici, directorul Teatrului Municipal Baia Mare, prof. dr. Tiberiu Alexa, istoric de artă, și artistul plastic Mircea Bochiș, un prieten apropiat al scriitorului.
Despre piesa ”I se spunea Armeanul” se poate afirma neîndoielnic că este una specială. ”Trei ipostaze ale omului făuritor care dialoghează despre lume, viață și implacabila moarte. Atemporal, într-un spațiu imaginar, o viziune poliedrică realizată prin tehnica oglinzilor paralele a naturii umane emblematice, ARMEANU și reflexia ei în conștiința colectivă. Destine exemplare, alături de vieți fulgurante frânte de cruzimea Istoriei”, se arată în prezentarea spectacolului făcută de reprezentanții Municipalului băimărean.
Distribuția: Iulian Bulancea, Andrei Dinu, Andrei Han, Sanda Savolszky, Romeo Cornelius, Răzvan Pașca, Aurora Prodan, Claudiu Pintican, Dan Cordea, Adriana Covaci, Diana Podăreanu, Wanda Tamas, Claudia Revan, Eduard Bîndiu, Marcel Mîrza, Mircea Gligor, Alexandra Bîndiu, Raul Hotcaș, Alex Macavei, Denisa Blag, Rodica Pașca, Alina Coteț, Loredana Maghear, Dorin Griguța, Dan Secheli, Petru Damșa, Vasile Pop, Camelia Strat Blidar, Liliana Voș, Carmen Bulancea, Ruxandra Lăzărescu, Irina Oțoiu, Alin Albu.
Prezent la eveniment, regizorul Gavriil Pinte a subliniat caracterul aparte al textului lui Marian Ilea, care oferă o libertate regizorală amplă și stimulează montări cu viziune postmodernă.
Evenimentul de la Teatrul Municipal a însemnat un omagiu adus lui Marian Ilea pentru ceea ce a creat de-a lungul timpului, pentru ceea ce a lăsat în urma sa în cultură.
















