Share
În localitatea natală a președintelui PSD Maramureș, Viorica Dăncilă a fost zdrobită de Klaus Iohannis

În localitatea natală a președintelui PSD Maramureș, Viorica Dăncilă a fost zdrobită de Klaus Iohannis

Președintele social-democraților maramureșeni, instalat la cârmă chiar de Victor Ponta – dar și vicepreședinte al CJ Maramureș în 2015  – , asista pasiv cum candidatul partidului său era bătut în primul tur – și spulberat în al doilea – de out-siderul de atunci, Klaus Iohannis. În 2019, același președinte al PSD Maramureș – dar și vicepreședinte PSD și președinte al CJ Maramureș –  asista neputincios cum, în primul tur, Klaus Iohannis (favoritul de această dată) a defilat în fața candidatului PSD, Viorica Dăncilă.

PSD – victorii în 14 localități

Asta înseamnă că din vreo 44 de primării  (deținute pe față) și altele „pe sub masă” (prin primari care nu și-au dorit decât să atragă fonduri pentru comună),  candidatul PSD, Viorica Dăncilă, s-a impus în vreo 14 localități, iar Klaus Iohannis în vreo 30. PSD nu a câștigat niciun municipiu, iar dintre orașe a câștigat doar în Șomcuta Mare. Însă cu un scor strâns: 36,53% – 33, 29% sau, în voturi, 1038 – 946. Cu puține excepții (Poienile de sub Munte, Satulung, Suciu de Sus și Șomcuta Mare, unde numărul voturilor pentru Dăncilă s-au apropiat de 1000), în celelalte localități în care s-a impus PSD, zestrea de voturi adusă partidului a fost la nivelul câtorva sute de voturi. Iată o situație sintetică:

Fiefuri PSD în care Viorica Dăncilă a pierdut

Social-democrații au pierdut – chiar și rușinos – în multe dintre unitățile teritorial-administrative considerate a fi fiefuri PSD. Dacă ne referim la zona de baștină a președintelui PSD Maramureș, Gabriel Zetea, observăm că el nu a reușit să-i convingă să voteze cu Dăncilă, nici pe consătenii din Viile Apei, nici pe concitadinii din Seini (cu primăriță PSD).  Aici, Iohannis a spulberat-o  pe Dăncilă 48,35% – 19,23% (în Seini) și 47,77% – 19,25%  (în Viile Apei, care aparține de Seini, dar l-am luat separat pentru semnificația sa: e locul de naștere a liderului județean al social-democeraților, iar consătenii nu i-au dat deloc credit tânărului ajuns în funcție înaltă).

Iată și o situație – neexhaustivă – a localităților considerate a fi fiefuri PSD, în care candidatul Viorica Dăncilă a luat scoruri sub așteptări.

Am introdus în ecuație și Oncești-ul (care nu are primarPSD ”pe față”, pentru simplul motiv că multe paranghelii  s-au desfășurat la ”Casa de Petreceri a Moroșenilor”, lucru care nu putea scăpa atenției localnicilor.

Sunt date bune pentru formațiunea condusă de Zetea pentru a face o analiză a rezultatelor. Analiză care nu a fost făcută după alegerile europarlamentare. Sau – dacă o fi fost făcută – acum se vede că a fost făcută degeaba.

Situații atipice

Trebuie precizat și faptul că în trei localități au câștigat alți candidați decât cei calificați în turul doi.

Astfel, candidatul UDMR Kelemen Hunor s-a impus în Câmpulung la Tisa (210  voturi față de 183 câte a obținut Iohannis) și în Coltău (427, față de 131 ale lui Iohannis). Iar în Ulmeni-ul primarului Lucian Morar s-a impus Theodor Paleologu (cu 1365 de voturi, reprezentând 45,89% din total), urmat de Kelemen Honor (16, 1% – 481 de voturi), Klaus Iohannis (16,03% – 477 de voturi) și Viorica Dăncilă (10,65% – 317 voturi).  Trebuie remaracat că mai bine de jumătate dintre voturile lui Paleologu (adică 760) au provenit din Chelința (583 din totalul de 730, recte 79,86%) și Țicău (177 din totalul de 307, adică 57,65%). Asta ca să vedem platforma de pe care PMP a obținut 7,7% pe județ și are acum pretenții la funcțiile de prefect sau subprefect ori la vreun post de secretar de stat.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu