Azi, 16 martie, Graiul Maramureșului a ajuns la numărul 10.000. Trăim într-o lume în care online-ul a acaparat tot și tocmai de aceea performanța acestui cotidian este de apreciat.
La ceas aniversar, ne face plăcere să vă prezentăm textul scris de Ramona Ioana-Pop, fiica regretatului Ion P. Pop – unul dintre cei mai desăvârşiti cronicari sportivi din Maramureș. E un text emoționant, pe care vă îndemnăm să-l parcurgeți.
„11 ani am fost jurnalist la Graiul Maramureșului. E mult? E puțin? Irelevant. Important este că au fost primii ani de muncă efectivă în presă. Ani care își pun amprenta pe devenirea profesională și care, exact ca anii de juniorat în sport, îți formează (sau nu) corect deprinderile cu care mergi mai departe căutând performanța.
Abia ieșită de pe băncile facultății, am descins într-o redacție gata formată. Greu (și delicat), “verde crud” fiind, să răzbesc printre oameni care lucrau la un ziar de mai mulți ani decât aveam eu în buletin… Am avut, însă, noroc. Exact așa cum în Clujul universitar am avut bafta unor profesori (nu mulți) care să mă îndrume, așa și în redacția Graiului au fost câțiva colegi care nu mi-au dat lecții, ci m-au ajutat.
Nu am să îi enumăr pe toți, anii au trecut – și peste ei, și peste mine – și riscul să uit pe cineva e mare. Am să fac referire la cei doi colegi care mi-au stat cel mai aproape din prima zi. Cu ochi de vultur. Nu ca să nu greșesc, ci ca să învăț. Este vorba despre Mihai Mureșan și Ion P. Pop. Colegii mei mai mari de la departamentul Sport. Fiecare cu stilul lui. Exigenți amândoi. Fiecare cu personalitatea lui. Pasionați de sport până la stele și înapoi, amândoi. Doi profesioniști desăvârșiți. Cu care puteai să reconstitui, cu acuratețe mai mare pe alocuri decât cu orice celebru și actual motor de căutare, toate momentele – mari și mici – din istoria sportului maramureșean și nu numai.
În biroul tapetat de afișe sportive și nostalgii, de poze și amintiri, de fanioane și bucurii, de ziare și regrete, trebuia doar să stai o vreme și te molipseai de dragostea pentru sport. Te “contaminai” fără drept de apel de întreg caruselul de sentimente pe care sportul îl implică. Îți vorbeau cu o însuflețire incandescentă despre volei și handbal, sporturile pe care nea Muri și tata le iubeau (aș îndrăzni să spun) cel mai mult. Se entuziasmau povestind de marile evenimente sportive la care au avut șansa să fie martori. Dar vorbeau cu la fel de multă pasiune și despre întâmplările sportive aparent mai mărunte la care au asistat. Îi primeau cu aceeași bucurie în biroul lor – templu și pe sportivii cu renume, și pe cei încă necunoscuți. Mereu darnici cu timpul lor. Întotdeauna generoși. Au scris mii și mii de articole, au făcut mii și mii de clasamente. Au semnat cărți, au scris efectiv istorie. Au stat în weekenduri mai mult la meciuri decât la prânzuri de familie. Pentru că sportul era viața lor. Oare sportul ce le-a dat înapoi?!
Revenind. Alături de ei, a fost (mai) ușor să fac primii pași în presă. Chiar dacă, să ne reamintim, în primii mei ani de Graiul, nici baze de date online nu existau, nici telefoane mobile. Nu aveam nici mereu acces la mașina redacției, nici la computere. Lucruri care, pentru tinerii jurnaliști de azi, știu că par pur și simplu SF. Documentarea se făcea la teren sau în sala de sport, în arhiva ziarului sau la bibliotecă, cu pixul pe hârtie sau (ce lux!) cu reportofonul cu casetă. Materialul predat era bun predat, nu mai aveai varianta de actualizare sau corectare. Căutam mereu să avem cele mai proaspete știri, cele mai obiective cronici, cele mai relevante informații, cele mai originale abordări. Și da, “regele” incontestabil al paginilor de sport ale Graiului a fost mereu Basorelieful.
În 3 februarie 1972 apărea în Pentru Socialism primul număr din rubrica Basorelief a jurnalistului Ion P. Pop. La care am contribuit de-a lungul anilor și nea Muri, și subsemnata. Un Premiu de Excelență din partea Asociației Presei Sportive a răsplătit în 1999 Basorelief ca fiind “cea mai longevivă rubrică din presa românească”. Și au mai fost ulterior niște apariții… Cele 2000 de numere din Basorelief urmau a fi adunate în patru volume, dar nu a mai fost timp. Așa cum nu a mai fost timp nici pentru cartea de volei pe care nea Muri o purta într-o pungă, nefiind nicicând deplin mulțumit de ea.
Azi Graiul Maramureșului împlinește 10.000 de numere. 11 ani am fost jurnalist la Graiul Maramureșului. E mult? E puțin? Irelevant. Importante nu sunt nici numerele de ziar, nici anii petrecuți într-un loc. Ci amintirile cu care rămâi. Și da. Amintirile sunt multe. Iar unele sunt chiar frumoase…” – scrie Ramona Ioana-Pop.
La mulți ani, Graiul Maramureșului! Activitate fructoasă în continuare!
