23 martie 1949, s-a născut Mircea Vintilă - 4 ore în urmă
Aparatură de ultimă generație pentru pediatrie, la Ambulatoriul Spitalului Municipal Sighet - 7 ore în urmă
Încă o înfrângere pentru ACS Fotbal Feminin Baia Mare, a 10-a din 11 meciuri - 7 ore în urmă
Ochelari Polaroid, rame de ochelari și ochelari Ray-Ban: cum alegi corect pentru vedere și stil - 8 ore în urmă
Calificare la turneul semifinal pentru juniorii 2 de la Academia de Handbal Minaur - 9 ore în urmă
Eleve de la Colegiul Tehnic „George Barițiu” Baia Mare, pe podium la etapa județeană a Festivalului de Muzică Francofonă „Chants, Sons sur scéne” - 10 ore în urmă
Urmărire în trafic în Sighet. Un contrabandist a fost arestat - 12 ore în urmă
Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, în duminica a patra din Postul Paștilor - 12 ore în urmă
Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a slujit la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Bixad - 12 ore în urmă
Prins cu droguri pe o stradă din Baia Mare de polițiștii locali - 13 ore în urmă
Facem fapte bune – Ediția de Paște: Funcționarii din aparatul de specialitate al DGASPC Maramureș ajută 25 de familii din județ fără posibilități materiale (FOTO)
Bucuria de a dărui și de a face fapte bune este prezentă în sufletul fiecărui om în prag de sărbători.
În Săptămâna Mare, 69 de funcționari din aparatul de specialitate al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Maramureș au pus mână de la mână pentru a face o surpriză plăcută în preajma Sărbătorilor Pascale unor familii din județul Maramureș cu posibilități materiale reduse sau care au în grijă copii cu dizabilități, au arătat reprezentanții instituției.
Din sumele donate de funcționarii publici din instituție au fost achiziționate alimente de bază și dulciuri ce s-au regăsit în peste 25 de pachete pascale pregătite cu grijă și înmânate unor familii cu situații speciale aflate în evidențele instituției. Gestul nobil a însemnat, pe lângă ajutorul material, și oferirea sentimentelor de grijă, bucurie și protecție unui număr de 25 de familii din Maramureș care vor avea astfel posibilitatea de a simți cu adevărat că e sărbătoare, mai precizează reprezentanții instituției.
“Am încercat să facem o bucurie de Sărbătorile Pascale pentru zeci de suflete de copii și părinți care s-au bucurat nespus de atenția și de darurile frumoase primite. Mă bucur că am reușit să facem fapte bune și sărbătorile mai frumoase celor care au nevoie de ajutorul nostru. Mulțumesc colegilor din aparatul de specialitate care au contribuit benevol cu sume de bani pentru acest scop nobil. Sărbătorile fericite încep prin împărtășirea momentelor în care dăruim”, a declarat Alina Coste Mădăras, directorul general al DGASPC Maramureș.
Campania “Facem fapte bune”, inițiată de DGASPC Maramureș, nu este la prima ediție. Într-o acțiune de voluntariat derulată după programul de muncă din fiecare zi, mai mulți angajați ai instituției au renovat Casa de Tip Familial Cehov Baia Mare. Conducerea DGASPC Maramureș împreună cu toți angajații din cadrul instituției urează tuturor sărbători în tihnă, sănătate și tradiționalul Hristos a Înviat!
DirectMM.ro
















