Share
Exercițiu de simulare a unui incendiu la Penitenciarul Baia Mare

Exercițiu de simulare a unui incendiu la Penitenciarul Baia Mare

Azi, 24 iunie, Penitenciarul Baia Mare a găzduit un exercițiu de simulare a unui incendiu izbucnit într-o secție de deținere, în baza Protocolului comun de colaborare încheiat între instituție și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Gheorghe Pop de Băsești” al Județului Maramureș.

Activitatea a vizat verificarea capacității de reacție a personalului, evacuarea în condiții de siguranță a persoanelor private de libertate, limitarea propagării incendiului și stingerea operativă a focarului.

Acțiunea a reunit un echipaj de pompieri din partea ISU Maramureș, deținând o autospecială dotată cu aparatura necesară intervenției și un echipaj SMURD care a asigurat suportul medical în cadrul exercițiului. Scenariul a iclus simularea a două victime aflate în stare de inconștiență, în cazul cărora fiind aplicate procedurile specifice de acordare a primului ajutor și de evacuare din zona afectată.

Penitenciarul Baia Mare își asumă organizarea periodică a unor astfel de exerciții, în vederea eficientizării acțiunilor de intervenție și consolidării cooperării cu structurile specializate în gestionarea situațiilor de urgență. Acțiunile derulate sunt menite să asigure un climat de siguranță pentru desfășurarea optimă a activității în instituție.

Larisa Viragh

 

 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu