Istvan Kovacs, delegat la un meci jubiliar, cel cu numărul 1000, la Cupa Mondială - 9 minute în urmă
Medalie de argint pentru Cristian Pop, elev al Colegiului „Mihai Eminescu” Baia Mare, la concursul național „Be legal, be cool” - 19 minute în urmă
Cununi de lauri pe creștetele olimpicilor de la Colegiul „Vasile Lucaciu” Baia Mare pentru rezultatele de excepție în competițiile naționale de limba și literatura română - 26 minute în urmă
Investitorii turci se uită spre Maramureș - 34 minute în urmă
Ateliere de creație la Muzeul Satului Maramureșean - 56 minute în urmă
Accident cu opt răniți în Borșa - 3 ore în urmă
Amplă acțiune a polițiștilor în Vălenii Lăpușului - 4 ore în urmă
Au început înscrierile pentru Festivalul Ceaunelor și Grătarelor de la Muzeul „La lelea Ruzale” din Vima Mică - 5 ore în urmă
„Cu IA pe bicicletă”: Traseu prin Baia Mare și spectacol folcloric de excepție la Muzeul Satului - 6 ore în urmă
După 40 de ani la catedră, Cristina Kővy a fost omagiată într-un spectacol plin de emoție - 6 ore în urmă
Exclusiv: Situația cazurilor de COVID-19 în Maramureș, pe localități. Unde s-au înregistrat cele mai multe infectări de la începutul pandemiei
De jumătate de an încoace, COVID-19 este la ordinea zilei. La ora 13.00, zilnic, Grupul de Comunicare Strategică face publică raportarea la nivel național și pe județe. Astăzi, vă spunem care este situația, pe localități, în județul Maramureș.
Conform raportării publice făcute de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Maramureș, de la începutul pandemiei și până în 19 august, au fost prelucrate în județ 11.313 teste și au fost externate la cerere 30 de persoane. La ATI se aflau 12 persoane, din care 5 intubate.
Rareș Pop, șeful DSP Maramureș, a explicat, la solicitarea DirectMM.ro, că incidența cea mai mare, în județul nostru, de la începutul pandemiei COVID-19 și până în prezent, este în rândul persoanelor de sex masculin și în rândul grupelor de vârstă de peste 60 de ani. Asta nu înseamnă că nu există situații critice în rândul tinerilor, așa cum a fost cazul femeii însărcinate în vârstă de 35 de ani care a decedat. Sau cum este cazul tinerei în vârstă de 25 de ani, care se află în prezent la ATI, intubată.
Iată care este situația pe localități de la începutul pandemiei COVID-19 până acum, conform statisticii solicitate de DirectMM.ro și furnizate de conducerea DSP Maramureș, în premieră. Cele mai multe cazuri s-au înregistrat în Baia Mare (232). Pe locul doi se află municipiul Sighetu-Marmației (140). Urmează comuna Poienile de sub Munte (94). Aici trebuie să explicăm faptul că acesta este numărul total de cazuri înregistrat în jumătate de an și conține atât cazurile de la focarul de la Centrul de Îngrijiri și Asistență (beneficiari și angajați), cât și cele înregistrate în rândul locuitorilor. Vorbim, însă, despre o comună cu 10.245 locuitori. Oficial, singurul focar existent în prezent în județ este acest centru din Poieni.
Urmează Baia-Sprie (22), Vișeu de Sus (21), Târgu Lăpuș (16), Șomcuta Mare (15), Borșa (14), Tăuții Măgherăuș (13), Ulmeni (7), Cavnic (5), Seini (4). Celelalte localități (încă 2 orașe și celelalte comune, în afară de Poienile de sub Munte) sunt până în 7 cazuri (chiar și Moisei, comună cu populație mare, unde sunt 5 până în prezent).
În ceea ce privește decese, cele mai multe sunt în municipiul Baia Mare (11). Urmează Vișeu de Sus (3). Spre exemplu, cel de-al doilea municipiu din Maramureș, Sighetu Marmației se află la nivelul altor orașe sau comune (1). Evident, cifrele sunt în continuă dinamică.
Reamintim cele 3 reguli de aur pe care le repetă medicii pentru a ne feri de noul coronavirus, respectiv menținerea distanțării sociale și evitarea aglomerațiilor, purtarea măștii de protecție în spațiile închise și în cele deschise acolo unde este multă lume și menținerea unei igienii corespunzătoare prin spălări cât mai dese ale mâinilor și dezinfectarea acestora.
Cătă ȚINEGHE















