Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare primește premiul GOLD ESO Angels pentru tratamentul AVC - 1 oră în urmă
Meci fără bătăi de cap pentru „zimbri” - 3 ore în urmă
Clipa de natură - 3 ore în urmă
Copii răsplătiți cu insigne de „Polițiști juniori” la Tăuții Măgherăuș - 4 ore în urmă
Controale ale polițiștilor împreună cu reprezentanți ai RAR în Baia Sprie, soldate cu amenzi de peste 8.000 de lei - 5 ore în urmă
Două cadre didactice de la Școala Gimnazială „Ioan Slavici” Tăuții de Sus au descoperit noi perspective educaționale, în cadrul sesiunii de formare din Turcia - 7 ore în urmă
Transport ilegal pe DJ 186. S-au confiscat peste 10 metri cubi de lemne - 7 ore în urmă
Artistul fotograf Tudorel Ilie a expus la Palatul Cotroceni în cadrul „Săptămânii Europene” - 7 ore în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Relația corp–minte la copilul mic – ce nu vedem, dar se simte în fiecare zi - 8 ore în urmă
Frumusețea Ideii (foileton 1) - 8 ore în urmă
Exclusiv: Povestea dispariției Andreei din Crăciunești. Familia se teme de ceea ce e mai rău. „Am vorbit cu ea la telefon. Nu o mai recunoaștem!”
Disperare într-o familie din satul maramureșean Crăciunești. Fiica mai mare a familiei, Andreea Valentina Iațuc, a fugit de acasă în prima zi a celei de-a doua faze de relaxare. Culmea, de atunci ea a comunicat cu familia, însă extrem de puțin. Fata în vârstă de 16 ani (împlinește 17 în iulie) le-a spus că nu are de gând să se întoarcă acasă, iar acum familia se gândește la ceea ce este mai rău.
Se pare că adolescenta și-a pregătit de ceva vreme plecarea. A dat de înțeles că nu are nicio problemă, după care, în ziua de 1 iunie, prima în care nu a mai fost nevoie de declarație pe proprie răspundere la ieșirea din localitate, a profitat de ocazie și a plecat. Urma să se întâlnească cu un băiat, care susține că ar avea 17 ani și jumătate, care, după accent, nu este din zona noastră.
„Luni, în jurul orei 15.30, a spus că merge la o mătușă. În acel moment, ea, de fapt, a luat un taxi până în Vadu Izei. Acolo, la intersecția, a luat alt taxi, cu care a mers până într-o localitate din județul Mureș. Taximetristul care a dus-o spune că ea a vorbit permanent la telefon cu cineva, probabil cu băiatul ăsta. Eu cred că, de acolo, din Mureș, a plecat în zona unde locuiește el, noi așa bănuim că e undeva în sudul țării. Am reușesc să vorbesc cu ea la telefon, cu toate că nu prea îl ține deschis. Am vorbit cu ea și marți, și azi, miercuri. Ne-a spus că ea nu se mai întoarce niciodată acasă. Am vorbit și cu el, numai că el zicea că ar aduce-o și acum acasă, dar nu vrea ea, așa susțin el”, a relatat, pentru DirectMM.ro, Sandu Petre, tatăl vitreg al fetei.
Acesta i-a spus Andreei că ar face orice numai ca adolescenta să se întoarcă acasă. „I-am spus băiatului să ne vedem face to face. Renunțăm la sesizarea la poliție. Le-am zis amândorura că suntem de acord cu relația lor, numai să vină înapoi. A spus că nu vrea. Nu știu cum l-a cunoscut, noi credem că de pe Internet, poate prin Instagram. Cum a venit perioada de relaxare, a profitat de ocazie și a plecat, pur și simplu. Când a plecat, era îmbrăcată în negru. Însă, acum ar putea fi îmbrăcată cu totul altfel, ea a luat și bani cu ea. Dar nu mă interesează de bani, ci să revină acasă. Pur și simplu nu o mai recunoaștem. Era o fată foarte cuminte, acum nu îi mai recunosc nici măcar limbajul”, a spus tatăl adolescentei.
Andreea Valentina Iațuc are aproximativ 1,65 – 1,70 metri, subțirică, ochi căprui, păr lung, șaten spre blond, dar recent vopsit castaniu-roșcat. La momentul dispariției, purta bluză neagră, colanți negri și adidași roz. „Polițiștii au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară de la domiciliu a unei minore în vârstă de 16 ani din Crăciunești. Polițiștii desfășoară cercetări pentru specifice pentru găsirea ei”, a declarat Florina Meteș, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș. Familia este dispusă să ofere recompensă pentru orice informare. Dacă aveți informații, contactați cea mai apropiată secție de poliție sau familia la numărul 0743.662.496.
C.Ț.















