Patrimoniul maramureșean unește culturi: Eveniment special dedicat Zilei Internaționale a Prieteniei, la Muzeul de Mineralogie din Baia Mare - 26 minute în urmă
Volumul „Antropologia Imaterialului” semnat de Petru Pap a fost lansat la Baia Mare - 57 minute în urmă
Program modificat pentru circulația automarfarelor în Ungaria, din cauza caniculei - 58 minute în urmă
Horațiu Mălăele împlinește 74 de ani. Artistul care a transformat rana în umor și viața în spectacol - 2 ore în urmă
Gest de solidaritate în Fărcașa: Comunitatea a refăcut acoperișurile a două familii aflate în impas - 4 ore în urmă
Liceul Tehnologic Forestier Sighetu Marmației oferă oportunități de studii postliceale în domeniul informaticii - 5 ore în urmă
Tudor Gheorghe își sărbătorește astăzi ziua de naștere. O viață dedicată artei românești - 5 ore în urmă
Gravimetrul – proză de Marian Ilea (XXIV) - 5 ore în urmă
A început weekendul creativ la Muzeul Satului Baia Mare. Ateliere pentru toate vârstele - 5 ore în urmă
Două persoane, arestate preventiv într-un dosar de trafic de droguri în Maramureș - 7 ore în urmă
Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului: Nicolae Sabău a fost un simbol și un stâlp neclintit al folclorului românesc
Cântăreţul de muzică populară, domnul Nicolae Sabău, s-a mutat la cele veșnice în noaptea de marţi spre miercuri, la venerabila vârstă de 91 de ani.
Cu profundă tristețe, în aceste momente grele, conducerea Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, transmite un mesaj de condoleanțe, mângâiere și alinare sufletească familie, precum și tuturor artiștilor mari ai Maramureșului și României, fiind un simbol și un stâlp neclintit al folclorului românesc.
Amintim faptul că, maestrului Nicolae Sabău, i s-a conferit în luna decembrie a anului 2019, cu prilejul împlinirii a 90 de ani de viață, Ordinul „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureș”. Domnia Sa are la activ mai multe distincţii, titluri şi diplome, fiind declarat și Cetăţean de Onoare al Judeţului Maramureş.
Nicolae Sabău a fost „rapsodul Codrului, al Chioarului, al Lăpuşului, al Oaşului, al Maramureşului”, așa cum l-a descris domnul profesor dr. Mihai Florea, pe interpretul de muzică populară, unul dintre cei mai longevivi interpreți de folclor, cu o carieră de peste 65 de ani de activitate artistică, promovând muzica autentică; melodiile sale vorbesc la modul cel mai profund al sensibilității și dăruirii totale crezului său artistic despre satul tradițional românesc și credință.
De asemenea, casa artistului din comuna Cicârlău a fost transformată în muzeu al artei şi cântecului popular, iar acesta a lăsat-o moştenire comunităţii pentru a promova ideea artei autentice, făcând din „casa dorurilor” sale de la Cicârlău o „catedrală a cântecului popular românesc”.
„Cicârlăul este o catedrală a Maramureșului, unde se clădește testamentul de dragoste pentru neamul românesc, pentru eternitatea spiritualității. Pentru mine, cântecul s-a născut odată cu viața mea. Din viața mea și din viața oamenilor am făcut cântec, trăind viața de la țară”, preciza artistul în ultimii ani de viață.
Dumnezeu să îl ierte și să îl așeze cu drepții întru Împărăția Sa! Veșnica lui pomenire din neam în neam!















1 Comentariu în această postare
Toma Vasile
Nicolae Sabău – o pasăre măiastră ce a simțit cu har divin cum „Bate vântul Dorului”.