Elevi de la școala din Tăuții de Sus au preluat pentru o zi ștafeta de la pompieri
Joi, 21 noiembrie, 11 elevi de la Școala Gimnazială “Ioan Slavici” din Tăuții de Sus s-au întâlnit cu pompierii Detașamentului “Căpitan Marchiș Adrian” Baia Mare, acțiunea desfășurându-se în cadrul proiectului național “Ziua Ștafetei”.
Tinerii au vrut să afle informații despre pregătirea fizică și teoretică a salvatorilor, despre dotarea cu autospeciale, caracteristicile acestora, modul de acțiune la intervenții și echipamentul individual al pompierilor, pe care l-au și încercat.
















