Pr. Adrian Dobreanu: Meditație la pilda lucrătorilor celor răi; Duminica a 13-a după Rusalii - 6 ore în urmă
La o cafea cu Ioan Marchiș. Despre Pintea, George Pop de Băsești, „Arcul Solar” și memoria unui oraș - 6 ore în urmă
Ansamblul Folcloric „Leordenii” a cucerit Marele Trofeu la secțiunea Dansuri Populare în cadrul Festivalului-Concurs Național „Cântec din Vatra Satului” - 7 ore în urmă
Hram la Schitul Izvoare. PS Timotei Sătmăreanul a slujit de sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul - 8 ore în urmă
Baia Mare are un simbol al trecutului industrial care poate deveni punctul de plecare pentru altceva - 9 ore în urmă
Femeile închisorilor comuniste au fost readuse în memoria publicului la Sighet - 11 ore în urmă
Hram la Mănăstirea Pietroasa-Borșa, de sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul - 12 ore în urmă
Opt locuri de muncă la Rona de Jos. Se caută îngrijitoare, bucătar, ajutor de bucătar, spălătoreasă și administrator - 16 ore în urmă
Aur pentru România la Amsterdam! Simona Radiș și Adriana Adam sunt campioane mondiale - 16 ore în urmă
Vom avea un pod nou peste râul Firiza, în zona Coloniei Topitorilor. Consiliul Local a aprobat indicatorii investiției - 17 ore în urmă
De ziua sa, ministrul Sorina Pintea a ajutat la crosul caritabil ”Aleargă și ajută” (GALERIE FOTO)
Crosul caritabil ”Aleargă și ajută” – organizat ieri, 14 septembrie, în Baia Mare de Asociația ”Prietenii Spitalului”, în colaborare cu foarte multe entități – a avut ca scop adunarea de fonduri pentru achiziționarea unui TECAR, un aparat modern cu care să fie dotat Centrul de recuperare pentru sportivii maramureșeni din Complexul ”Lascăr Pană”. Aparatul în valoare de aproximativ 10.000 de euro va ajuta la ameliorarea durerii și la tratarea unor afecțiuni diverse, precum luxații, entorse, bursite, tendinite, rupturi, contracturi sau întinderi musculare, traumatisme osoase sau ligamentare, tratament pre și post-operator în diferite afecțiuni ortopedice etc. A fost prima ediție a acestui cros care aspiră la statutul de tradiție.
Dincolo de donațiile vizate, crosul a oferit și numeroase premii:
- 18 abonamente de o lună; 6 abonamente cu 20 de intrări; 6 abonamente cu 15 intrări și 6 abonamente cu 10 intrări oferite de Complexul Sportiv Național ”Lascăr Pană”
- 5 abonamente bărbați/lună + 5 abonamente femei/ lună oferite de Gold Star Gym Baia Mare
- 3 vouchere de 1200 lei fiecare oferite de către Be.YOU. tiful
- 4 vouchere eMAG x 150 lei + 20 cutii monstră oferite de Tendisulfur
- 3 mingi de fotbal oferite de către AJF Maramureș
- 3 poziții la terenul de fotbal a câte o oră oferite de EliteSport
- 2 abonamente de o lună (unul pentru copii și unul pentru adulți) oferite de Prodance
- 2 abonamente pe lună/8 ședințe de tenis de câmp la primele trei categorii de vârstă, în total șase abonamente oferite de Clubul Aerofi
- 3 mingi de rugby cu autograf oferite de CSM Știința Baia Mare
- 10 vouchere Bizo.
„Prin sport putem să ajutăm. Aceasta a fost deviza crosului «Aleargă și ajută» la care am participat astăzi în Baia Mare. Bucuria de a alerga va contribui la achiziționarea unui aparat modern de recuperare și refacere numit TECAR. M-am bucurat să văd că au participat foarte mulți copii la acest cros. Îi felicit pe acei părinții care îi încurajează pe cei mici să practice sport, să ducă un stil sănătos de viață. Îmi doresc ca «Aleargă și ajută» să devină un eveniment de tradiție pentru Baia Mare, care să îi ajute pe cei care au nevoie” – a spus, ministrul sănătății, Sorina Pintea, prezentă la această manifestare chiar în data în care își sărbătorea ziua de naștere.




















