Patrimoniul maramureșean unește culturi: Eveniment special dedicat Zilei Internaționale a Prieteniei, la Muzeul de Mineralogie din Baia Mare - 16 minute în urmă
Volumul „Antropologia Imaterialului” semnat de Petru Pap a fost lansat la Baia Mare - 47 minute în urmă
Program modificat pentru circulația automarfarelor în Ungaria, din cauza caniculei - 48 minute în urmă
Horațiu Mălăele împlinește 74 de ani. Artistul care a transformat rana în umor și viața în spectacol - 2 ore în urmă
Gest de solidaritate în Fărcașa: Comunitatea a refăcut acoperișurile a două familii aflate în impas - 4 ore în urmă
Liceul Tehnologic Forestier Sighetu Marmației oferă oportunități de studii postliceale în domeniul informaticii - 5 ore în urmă
Tudor Gheorghe își sărbătorește astăzi ziua de naștere. O viață dedicată artei românești - 5 ore în urmă
Gravimetrul – proză de Marian Ilea (XXIV) - 5 ore în urmă
A început weekendul creativ la Muzeul Satului Baia Mare. Ateliere pentru toate vârstele - 5 ore în urmă
Două persoane, arestate preventiv într-un dosar de trafic de droguri în Maramureș - 7 ore în urmă
De Ziua Drapelului: Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare a fost gazda unui eveniment marcant (FOTO)
Cu purtarea de grijă a Preasfințitului Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, și cu prezența Preasfințitului Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar, azi, 26 iunie, de la ora 9.00, a fost oficiată slujba de sfințire a Drapelului Național al României în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare.
Drapelul Național arborat la Instituția Prefectului Județului Maramureș a fost coborât de pe catarg în data de 25 iunie și depus în Catedrala Episcopală.
Autoritățile locale și comandanți ai structurilor militare cu responsabilități în domeniul siguranței și securității naționale au fost prezenți pentru slujba de sfințire, în conformitate cu prevederile legale specific militare.
Reprezentanții primei generații de absolvenți ai Colegiului Național al Afacerilor Interne au fost prezenți la acest moment solemn și festiv dedicat cinstirii înaintașilor noștri. Cei care au trecut în veșnicie nu au fost uitați, ci a fost oficiată o slujbă de pomenire a acestora.
Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a transmis mesaje de apreciere pentru cei personalul din Ministerul Afacerilor Interne, precum și ofițerilor activi prezenți în demna ținută militară specifică armei sau specialității profesiei domniilor lor și li s-au conferit Medalia Omagială „Justinian Arhiepiscopul” pentru: general locotenent (r), prof. univ. dr. Nemeș Liviu Viorel; colonel (r) prof. univ. dr. Țical George Marius; chestor de poliție, Minoiu Valentin; general de brigadă (r) lect. univ. dr. Tăut Ioan Liviu și general de brigadă (r) Gavrilă Angelica Costel.
În semn de apreciere pentru frumoasa și fructuoasa slujire a binelui moral și săvârșirea faptelor bune plăcute lui Dumnezeu și benefice întregii societăți au fost înmânate diplome de excelență din partea Colegiului național al Afacerilor Interne pentru Preasfințitul Părinte Episcop Iustin, pentru Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, pentru părinții slujitori ai Catedralei: Arhim. Casian Filip și Arhid. Nifon Motogna, precum și preotului militar Gabriel Băban, prefectului Județului Maramureș, comandantului garnizoanei Baia Mare – col. Coste Costel Vasile și comandantului Batlionului 612 Artilerie Antitanc Maramureș – lt. col. Ioan Alexandru Orban.
Drapelul României este simbol național care beneficiază de onoarea și cinstea cea mai demnă de care suntem fiecare dintre noi capabili în semn de apreciere sinceră pentru eforturile consistente reale depuse în slujirea țării și a neamului românesc.
De la ora 10.00, Drapelul Național al României a fost arborat pe catargul din fața Instituției Prefectului Județului Maramureș de catre Garda de Onoare a Drapelului în prezența reprezentatilor institutiilor militare si civile cu onorul acordat de catre militari activi din garnizoana Baia Mare și cu participarea Fanfarei Municipale, informează Gavril Vasile Băban, Preot militar al garnizoanei Baia Mare.

















