Noi reguli vamale în România: crește costul comenzilor online din afara UE - 40 minute în urmă
AJOFM Maramureș lansează cursuri gratuite pentru tineri între 16 și 30 de ani - 1 oră în urmă
Rezultate surpriză la Cupa Mondială: Germania eliminată la penalty-uri - 2 ore în urmă
Noua creșă din Târgu Lăpuș, pregătită să își deschidă porțile din această toamnă - 3 ore în urmă
Minaur continuă transferurile: o jucătoare din naționala Braziliei vine la Baia Mare - 3 ore în urmă
De „Sărbătoarea Munților Țibleș” se va urca din nou la 1839 m, la Monumentul din Vârful Țibleșului - 3 ore în urmă
Persoanele vârstnice vulnerabile din Țara Lăpușului vor beneficia de servicii de îngrijire la domiciliu - 3 ore în urmă
Expoziție de minerale la Sighetu Marmației: Vizitatorii sunt invitați să descopere „comorile ascunse ale Pământului” - 3 ore în urmă
Au început programările pentru sterilizările subvenționate ale câinilor și pisicilor din Baia Mare - 3 ore în urmă
Restricții pentru camioanele de peste 7,5 tone în Maramureș și alte 34 de județe din cauza caniculei - 4 ore în urmă
„Dăruind, vei dobândi!”: Elevi din cadrul Seminarului Teologic Baia Mare au poposit cu daruri și colinde la Școala Gimnazială din Baia Sprie
Miercuri, 14 decembrie, colectivul clasei a X-a A din cadrul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare au poposit cu colindul cel străbun și cu daruri la Școala Gimnazială din Baia Sprie, unde a desfășurat o activitate de suflet cu caracter umanitar în cadrul proiectului educațional „Dăruind, vei dobândi!”.
Elevii seminariști pregătiți și însoțiți de părintele profesor Adrian Dobreanu au fost întâmpinați de Emil Ioan Petric, directorul Școlii Gimnaziale din Baia Spie și de cadrele didactice coordonatoare de proiect: prof. Melinda Costin, documentarist și responsabil CDI în cadrul instituției de învățământ, Crina Băban, mediator școlar, alături de alți profesori.
Scopul proiectului a fost implicarea tinerilor în acțiuni umanitare și de voluntariat în ideea de a-i responsabiliza social, a le cultiva empatia, toleranța și dorința de a se implica în acțiuni extrașcolare diverse.
Printre obiectivele urmărite amintim: reducerea inegalităților sociale, promovarea educației de calitate, dezvoltarea spiritului civic și etic, dobândirea valorilor educative și a moralei creștine ș.a.
La final, toți cei prezenți la această activitate au interpretat o colindă tradițională, după care, copiii – ca beneficiari direcți ai proiectului -, au primit daruri din partea elevelor seminariste ale seminarului teologic băimărean.
„Ne bucurăm într-un mod cu totul aparte și frumos atunci când elevii din școala noastră, pe lângă activitățile și îndatoririle școlare se implică în astfel de proiecte și parteneriate care au caracter umanitar, adică în ajutorul semenilor. De altfel, în postul Nașterii Domnului și nu numai, atenția noastră trebuie să se îndrepte înspre aproapele cel de lângă noi, de a încerca să facem mai mult bine, atât pe latură spirituală cât și materială. Felicităm această inițiativă a clasei a X-a A, de a desfășura o campanie de colectare de lucruri, obiecte și cadouri care au fost oferite în dar copiilor din medii defavorizate”, a precizat pr. lect. dr. Marius Nechita, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul”.


















