Ziua Națională a României și 145 de ani de relații diplomatice între România și Franța- dublă sărbătoare celebrată la Marsilia - 32 minute în urmă
Zeci de kilograme de articole pirotehnice confiscate de polițiști în Baia Mare - 2 ore în urmă
Copiii Ansamblului „Florile Chioarului” din Săcălășeni, vizitați de Moș Nicolae - 2 ore în urmă
„Întâlnire între prietenii naturii”: Educație ecologică prin joc și culoare la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza“ din Baia Mare - 2 ore în urmă
Daruri de la Moș Nicolae pentru copiii din Tăuții Măgherăuș - 2 ore în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Când vina organizează emoția - 3 ore în urmă
Start oficial pentru PROALL, un proiect transfrontalier România–Ucraina pentru intervenții la incendii - 3 ore în urmă
Este posibil astăzi Umanismul? (foileton 2) - 5 ore în urmă
Campania Națională de Colectă de Crăciun: Băimărenii sunt invitați să doneze alimente pentru cei aflați în nevoie - 5 ore în urmă
20 de ani de American Spaces la American Corner Baia Mare - 5 ore în urmă
Cursa groazei: Trenul Baia Mare-Mangalia sau aproape o zi întreagă pe calea ferată, la 60 grade, fără posibilitatea de a deschide fereastra
Turiștii din nord-vestul țării știu deja ce presupune un drum până pe litoral cu trenul. Multă, multă răbdare. Problemele suplimentare apar însă atunci când apar situații mai puțin obișnuite, așa cum a fost codul roșu de caniculă.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, în premieră pentru Maramureș, cod roșu de caniculă și disconfort termic, pentru zilele de 24 și 25 iunie. Cei care au nimerit în tren în ziua de 24 iunie au avut parte de un coșmar.
O familie din Baia Mare a povestit în direct la Digi24 că în vagonul de dormit la clasa întâi, în care călătorește de 17 ore, nu este aer condiționat, iar geamurile nu se pot deschide. Temperatura a trecut de 60 de grade, au spus oamenii. Soții Lupan au îndurat cu greu canicula și au relatat la TV prin ce au trecut.
„Suntem în vagonul de clasa 1, vagon de dormit, la temperatura de cel puțin 60 de grade. Din Baia Mare am pornit la 17:50. O căldură… Cod roșu de caniculă și noi stăm ca într-o cușcă, fără geamuri, geamurile închise ermetic, nu perdea, nu aer condiționat, nu climă. Un infern!”, a arătat Cecilia Lupan. „Eu îl numesc trenul groazei”, a completat soțul acesteia. „O caniculă extraordinar de mare și fără aer condiționat în tren, fără climă, condiții inumane. Din Maramureș nu avem cum să venim la mare decât cu trenul, nu avem altă soluție. Geamurile de pe culoar sunt fixe. Geamul din compartimente se deschide 30 de cm. Soției mele cu tensiune i-a fost la un moment dat rău, credeam că anunțăm să vină ambulanța”, a povestit Gheorghe Lupan.
CFR a transmis Digi24 că va face o cercetare internă. Întregul personal din trenul respectiv este cercetat cu privire la motivul prelungirii staționării în stația Jibou și cu privire la lipsa condițiilor de confort în anumite vagoane. Compania și-a cerut scuze călătorilor. Trebuie să spunem însă că nu este nici prima și, cel mai probabil, nici ultima dată când călătorii din nord-vestul țării trec prin asemenea clipe de coșmar. „Ultima dată când am mers la mare cu trenul a fost acum patru ani și tot atunci am decis că nu voi mai repeta isprava. S-a defectat locomotiva în Jibou și am stat acolo ore în șir, la scurt timp după ce pornisem din Baia Mare. Am făcut, în total, 24 de ore pe drum, cu tot cu întârziere. Efectiv ne-am pierdut o zi pe drum, pe o căldură înfiorătoare. Am văzut prin ce au trecut oamenii aceia acum și așa a fost și când am mers noi, deci nu e o situație izolată. Nici noi nu puteam deschide geamul. De atunci evităm călătoriile cu trenul”, a relatat Laurențiu Gherman, tot băimărean.
C.Ț.















