19 decembrie 2013 – La Baia Mare fost inaugurat Atelierul Memorial Gheza Vida - 5 ore în urmă
Două intervenții ale salvamontiștilor maramureșeni în ultimele 24 de ore - 8 ore în urmă
Moș Crăciun, pompierii și dilema de la ISU - 9 ore în urmă
România achită o datorie veche de peste 30 de ani către Statele Unite - 9 ore în urmă
Daruri de la jandarmi pentru copiii unei case de tip familial din Baia Mare - 10 ore în urmă
Jandarmii în vizită la Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” din Baia Mare - 11 ore în urmă
Revoluția Română, 18 decembrie 1989, Timișoara: Ziua tinerilor secerați de gloanțe pe treptele Catedralei - 12 ore în urmă
CS Minaur joacă în deplasare ultimul meci din acest an - 12 ore în urmă
Dansatorii maramureșeni Luca Mădăras Aluaș – Hannah Gomboș, pe prima treaptă a podiumului la Campionatul Național de Clase al României şi la Cupa Mystic - 12 ore în urmă
„Colindăm în Țara Codrului”: Spectacol de colinde la Asuaju de Sus - 13 ore în urmă
Proiect finalizat: Căminul Cultural din Moisei, dotat cu costume populare; Tinerele talente vor putea duce tradiția mai departe (GALERIE FOTO)
Autoritățile din Moisei au anunțat faptul că s-a încheiat proiectul intitulat ”Dotarea Căminului Cultural în comuna Moisei, județul Maramureș”, cu o valoare totală de aproximativ 650.000 de lei, fonduri europene. Acesta a fost structurat pe 5 loturi distincte: furnizare echipamente de sonorizare, lumini scenă, instrumente muzicale, aparatură foto-video și costume populare. Primele patru au ajuns, treptat, în administrarea căminului, astfel că acum a venit rândul celui de-al cincilea.
„S-au achiziționat 64 (șaizeci și patru) de costume, ținute complete, din 4 zone diferite – Oaș, Codru, Someș și Moisei, Maramureș, câte 8 perechi de fiecare (fată-băiat), care de care mai frumoase și mai bine croite. Pozele, cu siguranță, vorbesc de la sine. Astăzi am intrat în posesia ultimelor piese, așa că ne bucurăm nespus de mult pentru această realizare de care nu multe administrații locale se bucură” – au explicat reprezentanții Primăriei Moisei.
Reprezentanții administrației locale au punctat faptul că munca depusă a fost făcută din pasiune. „Această reușită a fost posibilă numai prin implicare, perseverență, dragoste față de tradiție, folclor și sacru, prin mult efort, prin zecile sau sutele de apariții din ultimii 12 ani pe scenele țării ale tinerilor comunei noastre, membri ai Ansamblului Doina Maramureșului, ulterior transformat în Junii Moiseiului, soliști vocali, instrumentiști, prin realizarea unor festivaluri naționale de folclor ( Zilele Moiseiului și Festivalul de Colinde, ambele ajunse la zece ediții), și așa mai departe” – au punctat reprezentanții administrației locale.
Aceștia sunt mândri de realizare. „Prin acest proiect, nu numai că punem la dispoziție viitoarelor tinere talente din Moisei o ”infrastructură” de excepție, prin tot ceea ce s-a achiziționat, dar, sperăm din suflet să stârnim un mai mare interes pentru această latură a existenței noastre, atât ca oameni, cât și ca moiseieni, iar mai apoi ca români, deoarece autenticitatea folclorului românesc, alături de dragostea față de Dumnezeu, sunt, fără doar și poate, pietrele de temelie ale acestei națiuni și totodată puținele lucruri ce încă se păstrează intacte” – au conchis reprezentanții Primăriei Moisei.
C.Ț.



















