Lăutu’ hainelor reprezenta în trecut, o îndeletnicire des practicată de către fetele și femeile din lumea satului de odinioară.
„Era o zolniță mare, noi îi zicém bărbânță. Și o puném pă covată și puném haine în té. Și deasupra puném o ștergare. Și cenușă. Și puném apă sierbinte și pă dincolo pă gios era o gaură pă unde cură apă. Și le ducém și le țâném acolo până sara, le luam și mérém în vale. Avém un pranic cu care le prănicam în vale pă un scaun. Amu nu mai méré nime în vale. Merem și iarna era gheață groasă, frig, făcém cu securea un produh, băgam acolo și spălam. Mérém cu cizme de gumă. Ioi, de mine, că îmi îndețau mâinile și eram fără ciorapti” (Ileana Șimon, Sarasău).
„Cămașa de sărbători se spăla un pic mai cu grijă decât celelalte. Cele de sărbătoare se spălau cu apă călduță, deci cu grijă, că nu poți să pui cămașa cu gatiile de la arat. Celelalte se puneau într-o bărbanță și avea jos un butoi pe care se puneau două lemne și bărbânța acolo peste. Se puneau hainele deasupra, apoi un cenușar, o bucată de pâ nză cu leșie, de obicei din paie de ovăz. Și se turna apă fierbinte peste. Și se lăsa până a doua zi. Apoi se puneau într-o coșarcă și se duceau la râu și se prănicau bine, să iasă leșia din ele” (Maria Șerba, Călinești), transmite Corina Isabella Csiszár din cadrul Centrului Culturii Tradiționale Maramureș.
Foto – Dan Dinescu, Gabriel Motica, Felician Săteanu
Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.
