Share
Credința în viața tinerilor: Cine sunt câștigătorii Concursului Artistic „Mihai Eminescu, poet român al rugăciunii și meditației”! Lista toată și pe categorii!

Credința în viața tinerilor: Cine sunt câștigătorii Concursului Artistic „Mihai Eminescu, poet român al rugăciunii și meditației”! Lista toată și pe categorii!

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Marmureșului și Sătmarului, în perioada 12 ianuarie – 20 ianuarie 2022, Sectorul Cultural și Comunicații Media, Sectorul Teologic Educațional și Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare au lansat Proiectul Concurs Artistic Eparhial intitulat „Mihai Eminescu – poet român al rugăciunii și meditației”, în contextul anului 2022 în Patriarhia Română ca „Anul omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului”, prilejuit de Ziua Culturii Naționale – 15 ianuarie.

În urma materialelor primite pe adresa de corespondență media, s-au înscris 100 de elevi din Eparhia Maramureșului și Sătmarului, din alte județe precum și din Republica Moldova, care au fost îndrumați de peste 50 de educatori, învățători și profesori coordonatori, însumând astfel peste 150 de elevi „beneficiari” ai spiritului culturii românești.

Juriul a fost alcătuit din Pr. Milan Bălan, consilier al sectorului teologic-educațional, Pr. Ionuț Todorca, consilier cultural, Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu, responsabil comunicații media-online și profesor la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” Baia Mare, Prof. Raluca Bohotici, cadru didactic specializarea limba și literatura română la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” și doamna Monica Șandor, profesor de canto în cadrul Ansamblului Folcloric Național „Transilvania”.

În urma deliberării membrilor juriului, care au ținut cont de un anumit punctaj pentru a se realiza o departajare a participanților (interpretare și dicție, discurs liric, creativitate, tonalitate, prezentare ș.a.), s-au obținut mai multe evidențieri (premiul I, premiul al II-lea, premiul al III-lea, premii speciale și mențiuni), toate acestea fiind acordate în cadrul Diplomei Culturale „Nicolae Steinhardt”, în contextul Anului Omagial 2022.

De asemenea, au fost acordate două Mari Premii pentru Malanca Teodor Mihail (de Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” Baia Mare, județul Maramureș, prof. coordonator: Ștefania Petrișor – secțiunea Interpretare) și de Rednic Anastasia Mihaela de Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand” Sighetu Marmației, Maramureș, înv. coordonator: Jenica Rad – secțiunea poezie, cărora le vor conferi și Medalia Culturală „Nicolae Steinhardt” pentru prestația deosebită din cadrul acestui concurs.

Secțiunea INTERPRETARE

Marele premiu:
Malanca Teodor Mihail, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” Baia Mare, județul Maramureș, profesor coordonator: Ștefania Petrișor

Premiul I:
Lupașcu Mihnea Andrei, Seminarul Teologic „Episcop Melchisedec”, Roman, județul Neamț, coordonator: Pr. Vasile Busuioc
Bodea Maria Alexandra, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Baia Mare, Maramureș, profesor coordonator Alina Andreicuț (cantautor)
Cîrlig Titiana Maria, Liceul Teoretic „Emil Racoviță”, Baia Mare, județul Maramureș, profesori coordonatori: Dr. Cosmin Lauran și Sorina Hodiș

Premiul II:
Păcurar Teodora Maria, Liceul Teoretic „Emil Racoviță”, Baia Mare, județul Maramureș, profesori coordonatori: Dr. Cosmin Lauran și Tatiana Cauni
Coteț Iulia, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” Baia Mare, județul Maramureș, profesor coordonator: Anca Robotin
Chincea Lisa Raisa, Liceul Teoretic „Emil Racoviță”, Baia Mare, județul Maramureș, profesori coordonatori: Dr. Cosmin Lauran

Premiul III:
Szilagyi Alexandru-Iustinian, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” Baia Mare, județul Maramureș, profesor coordonator: Ștefania Petrișor
Dale Rareș și Țicală Vasile, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” Baia Mare, județul Maramureș, profesor coordonator: Dr. Iulia Tămaș
Lontea Larisa, Liceul Pedagogic „Taras Sevcenko”, Sighetu Marmației, județul Maramureș, profesor coordonator: Valerica Dunca

Premii speciale:
Corul de elevi al Școlii Gimnaziale Strâmtura, județul Maramureș, profesor coordonator: Gheorghe Tăut
Huțuleac Izabela Ana-Maria, Școala Gimnazială Dărmănești, județul Suceava, profesor coordonator: Irina Apetrei
Surdu Dina, Liceul Teoretic Cotiujenii Mari, Republica Moldova, profesor coordonator: Olesea Rusu
Tuturor celorlalți participanți înscriși la această categorie li se vor acorda mențiuni.

Secțiunea POEZIE

Marele premiu:
Rednic Anastasia Mihaela, Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand” Sighetu Marmației, Maramureș, profesor coordonator: Jenica Rad

Premiul I:
Andreescu Mihai, Școala Gimnazială „Vasile Lucaciu” Apa, județul Satu Mare, profesor coordonator: Teodora Anca Andreescu
Dumitrașcu Iustina, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria”, Ploiești, profesor coordonator: Mihaela Răducea

Premiul II
Țicală Vasile, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” Baia Mare, județul Maramureș, profesor coordonator: Dr. Iulia Tămaș
Oprișan Anastasia, Școala Gimnazială „George Coșbuc”, Sighetu Marmației, Maramureș, învățători: Lidia Korșinszki, Maria Viorica Jolopciuc
Pascariu Ioana Teodora, Școala Gimnazială „I. C. Brătianu” Iași, județul Iași, profesor îndrumător: Lăcrămioara Gabor
Socolan Anisia Maria, GPP „Guliver” Satu Mare, educatori: Anca Vezentan și Raluca Șipoș

Premiul III
Zah Tola Maria, Liceul Tehnologic Ulmeni, profesor coordonator: Anica Tohătan
Copăceanu Teodora, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria”, Ploiești, profesor coordonator: Mihaela Răducea
Vilău Teohara, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria”, Ploiești, profesor coordonator: Ruxandra Popescu

Premii speciale:
Conț Cristina, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” Baia Mare, județul Maramureș, profesor coordonator: Arhid. Adrian Dobreanu
Hereș Alexandra, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” Baia Mare, județul Maramureș, profesori coordonatori: Arhid. Adrian Dobreanu și Ștefania Petrișor
Lazăr Georgiana, Școala Gimnazială Satulung, Pribilești, profesor coordonator: Drd. Adela Maria Borșe

Tuturor celorlalți participanți înscriși la această categorie li se vor acorda mențiuni.
Dorim să mulțumim tuturor cadrelor didactice și elevilor participanți pentru implicarea și seriozitatea de care au dat dovadă.
Diplomele vor fi trimise în zilele următoare în format *pdf pe adresele de email înscrise în concurs.

Echipa de proiect

Arhid. Adrian Dobreanu
Responsabil Comunicații Media-online Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu